Igor BALAN

Ecaterina BURLEA

Ana SPÎNU

GHID

DE CONTABILITATE FINANCIARĂ

Chişinău, 2017

CZU 657.41/.45(075)

B 19

Recenzenţi: Burlacu Natalia, Doctor habilitat în economie,

profesor universitar, şeful catedrei „BA, REI și

Turism” a Universităţii Libere Internaționale

din Moldova

Șelaru Marina, Director executiv al Asociaţiei

Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din

Republica Moldova

Balan I., Burlea E., Spînu A.

Ghid de contabilitate financiară. Chişinău: ULIM, 2017. 57 p.

Prezentul ghid reprezintă o totalitate de consultaţii succinte la capitolul

organizării și ţinerii contabilităţii financiare. Consultaţiile în cauză sunt expuse în

mod complex, laconic şi accesibil. Materialul expus corespunde tuturor prevederilor

cadrului normativ în vigoare și abordează întrebări și elemente distincte legate de

contabilitatea activelor, pasivelor, veniturilor şi cheltuielilor la entități cu diferite

domenii de activitate, tipuri de proprietate şi formă juridică de organizare.

Ghidul este aprobat pentru publicare prin Hotărîrea Senatului ULIM, proces-

verbal nr.2 din 25 octombrie 2017 și este destinat studenţilor care îşi fac studiile la

specialitățile 361.1 „Contabilitate”, 362.1 „Marketing şi logistică”, 363.1 „Business şi

administrare”, 364.1 „Finanţe şi Bănci”, 365.1 „Economie mondială şi Relaţii

Economice Internaţionale”, 368.1 „Cibernetică şi Informatică Economică” și 812.1

„Turism”. De asemenea poate fi util pentru toţi cei care studiază sau au tangenţă cu

activitatea contabilă.

ISBN 978-9975-56-475-5.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Balan, Igor.

Ghid de contabilitate financiară / Igor Balan,

Ecaterina Burlea, Ana Spînu ; Univ. Liberă Intern.

din Moldova. – Chişinău : S. n., 2017 (Tipogr.

"Print-Caro"). – 57 p.

Bibliogr.: p. 56 (6 tit.). – 100 ex.

ISBN 978-9975-56-475-5.

657.41/.45(075)

B 19

3

LISTA ABREVIERILOR

AACM – Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management

ACAP RM – Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din

Republica Moldova

AFAM – Asociaţia Firmelor de Audit din Moldova

B.N.M. – Banca Naţională a Moldovei

B.N.S. – Biroul Naţional de Statistică

C.N.P.F. – Comisia Naţională a Pieţei Financiare

I.F.R.S. – Standard Internaţional de Raportare Financiară

S.A. – Societate pe Acțiuni

S.N.C. – Standard Naţional de Contabilitate

S.N.C.S.P. – Standard Naţional de Contabilitate pentru Sectorul

Public

S.R.L. – Societate cu Răspundere Limitată

T.V.A. – Taxa pe Valoarea Adăugată

IAS – Standard Internaţional de Contabilitate

4

CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA

ȘI ȚINEREA CONTABILITĂȚII FINANCIARE ÎN ENTITĂȚILE

DIN REPUBLICA MOLDOVA

1.1. Esenţa, obiectul şi metoda contabilităţii

Informaţia privind activitatea economico-financiară a fiecărui agent

economic se găseşte înregistrată în contabilitate. De aceea organizarea

contabilităţii în cadrul oricărei entități reprezintă o cerinţă a existenţei

acestora, unde munca de contabilitate începe din momentul înfiinţării lor şi se

termină odată cu lichidarea acestora.

Potrivit Legii Contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 toate

persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător sunt

obligate să ţină contabilitatea proprie, indiferent de domeniul de activitate,

tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

Contabilitatea este un sistem complex de colectare, identificare,

grupare, prelucrare, înregistrare, generalizare a elementelor contabile şi de

raportare financiară prin reflectarea documentară, integrală şi neîntreruptă

a tuturor faptelor economice ale entității.

Contabilitatea are un obiect propriu de studiu. Obiectul răspunde la între-

barea ce studiază disciplina dată. În definirea obiectului contabilităţii se por-

neşte de la categoria de patrimoniu, care reprezintă acea structură a producţiei

de mărfuri, prin care se asigură utilizarea eficientă a bunurilor economice şi

delimitarea în plan juridic a drepturilor şi obligaţiilor privind gestionarea

acestor bunuri. Bunurile economice reprezintă obiectul relaţiilor de drepturi şi

obligaţii, iar persoana care le deţine — subiectul drepturilor şi obligaţiilor.

Contabilitatea având un obiect propriu de cercetare, are totodată şi o

anumită metodă specifică de lucru pentru realizarea obiectului său. Metoda

este o cale raţională pentru atingerea unui scop. La baza metodei fiecărei

ştiinţe sau discipline se află metoda dialectică de cunoaştere, care constă în

acea, că fiecare proces sau fenomen se studiază nu izolat, ci în strânsă legătură

între acestea şi intercondiţionare reciprocă. Astfel, metoda contabilităţii este

un ansamblu de procedee care permite furnizarea de informaţii privind

fenomenele şi procesele economice ce se petrec în cadrul întreprinderii.

1.2. Reglementarea legislativă şi normativă a contabilității

Cadrul juridic, cerințele unice şi mecanismului de reglementare a

contabilităţii şi raportării financiare în Republica Moldova este stabilit de

Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. Conform acesteia toate

5

entităţile (persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de

întreprinzător, organizaţiile necomerciale, inclusiv instituţiile publice, notarii,

avocaţii, mediatorii, executorii judecătoreşti, precum şi reprezentanţele şi

filialele întreprinderilor nerezidente, înregistrate în Republica Moldova,

indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de

organizare) sunt obligate să ţină contabilitatea şi să întocmească situațiile

financiare în modul prevăzut de legea menţionată, standardele de contabilitate,

planul general de conturi contabile şi alte acte normative în vigoare.

Legea contabilităţii stabileşte regulile generale, referitoare la: modul

de organizare şi ţinere a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea situațiilor

financiare, aplicarea standardelor de contabilitate, utilizarea datelor conta-

bile în scopuri fiscale, responsabilităţile şi drepturile entităţilor privind

ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară, modul de întocmire şi de

utilizare a documentelor primare, utilizarea conturilor contabile, modul de

aplicare a registrelor contabile și alte aspecte ale contabilităţii (organizarea

sistemului de control intern, exercitarea auditului intern, corectarea erorilor

contabile, păstrarea documentelor contabile etc.).

Reglementarea contabilităţii cuprinde:

a) asigurarea normativă şi aplicarea cerinţelor unice ale contabilităţii şi

raportării financiare pentru entităţi, indiferent de tipul activităţii economice;

b) corespunderea prevederilor S.N.C. și S.N.C.S.P. cerinţelor utiliza-

torilor situaţiilor financiare;

c) asigurarea condiţiilor necesare pentru aplicarea unică a standardelor

de contabilitate;

d) stabilirea normelor contabile şi de raportare financiară pentru

entităţile micului business;

e) stabilirea cerinţelor privind respectarea normelor contabile şi de

raportare financiară.

Organele de reglementare a contabilităţii includ:

a) autorităţi statale – Guvernul, Ministerul Finanţelor, B.N.M.,

C.N.P.F., organele centrale de specialitate ale administraţiei publice,

autorităţile administraţiei publice locale, Serviciul situaţiilor financiare de

pe lângă B.N.S.;

b) asociaţii profesionale care au drept scop perfecţionarea şi

dezvoltarea contabilităţii (ACAP RM, AFAM și AACM).

Contabilitatea este reglementată și de prevederile actelor normative

elaborate și puse în aplicare de către organele de reglementare a

contabilităţii, cum ar fi:

• Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.);

6

• Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (I.F.R.S.);

• Standardele Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public

(S.N.C.S.P.) şi normele metodologice pentru sectorul bugetar;

• Planul general de conturi contabile;

• Diverse regulamente, instrucţiuni, indicaţii metodice, reguli şi comentarii.

1.3. Tipuri de evidenţă şi sisteme de ţinere a contabilităţii

Conform Legii contabilității entitățile pot opta pentru unul din următoa-

rele sisteme de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare:

(a) sistemul contabil în partidă simplă, fără prezentarea situaţiilor

financiare. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem, gospo-

dăriile ţărăneşti și întreprinzătorii individuali, pînă la înregistrarea acestora ca

contribuabili ai T.V.A., precum şi persoanele fizice care prestează servicii

profesionale, conform indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor;

(b) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor

financiare simplificate. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui

sistem, entităţile care corespund următoarelor criterii pentru perioada de

gestiune precedentă:

1) numărul mediu scriptic al salariaţilor nu depăşeşte 9 persoane;

2) veniturile din vînzări nu depăşesc 3 milioane lei; şi

3) valoarea contabilă totală a activelor la data raportării nu depăşeşte 3

milioane lei;

(c) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor

financiare complete. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sis-

tem, alte entităţi decît cele menţionate în punctul (a) şi (b), inclusiv:

— entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor;

— organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împru-

mut şi alţi participanţi la piaţa financiară nebancară;

— casele de schimb valutar şi lombardurile;

— entităţile din domeniul jocurilor de noroc.

Entitatea care are dreptul să utilizeze sistemul contabil în partidă

simplă poate aplica sistemul contabil în partidă dublă. Entitatea care are

dreptul să prezinte situaţii financiare simplificate poate prezenta situaţii

financiare complete.

Totodată, instituţiile publice şi entităţile de interes public sunt obligate să

organizeze şi să ţină contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă.

Entitatea de interes public este entitatea care are o importanţă deose-

bită pentru public datorită domeniului (tipului) de activitate şi care

reprezintă o instituţie financiară, un organism de plasament colectiv în

7

valori mobiliare, o societate de asigurări, un fond nestatal de pensii, o

societate comercială ale cărei acţiuni se cotează la bursa de valori.

1.4. Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori

Politici contabile reprezintă principii, baze, convenţii, reguli şi prac-

tici specifice aplicate de o entitate la ţinerea contabilităţii şi întocmirea

situaţiilor financiare.

Politicile contabile se selectează de către entitate de sine stătător în

baza sistemului de reglementare normativă a contabilităţii care prevede

diferite variante de recunoaştere, evaluare şi contabilizare a elementelor

contabile (de exemplu, metoda de amortizare a activelor imobilizate).

Politicile contabile se perfectează printr-un document de dispoziţie (ordin,

dispoziţie etc.), se aprobă de către organul responsabil pentru ţinerea con-

tabilităţii şi se aplică începînd cu prima zi a perioadei de gestiune

următoarei celei în care acestea au fost aprobate.

Entitatea nou-creată aprobă politicile contabile pînă la prezentarea

situaţiilor financiare pentru prima perioada de gestiune și le aplică de la

data înregistrării de stat a acesteia.

Modificarea politicilor contabile se permite doar în cazul în care

aceasta este cerută de sistemul de reglementare normativă a contabilităţii

sau are ca rezultat informaţii mai relevante şi credibile referitoare la

faptele economice ale entităţii.

Estimările contabile se aplică pentru evaluarea elementelor contabile

în cazuri de incertitudine aferentă condiţiilor sau evenimentelor viitoare

(de exemplu, se pot solicita modificări cu privire la: durata de utilizare a

mijloacelor fixe şi valorile reziduale ale acestora, valoarea justă a

investiţiilor imobiliare, valoarea realizabilă netă a stocurilor etc.).

Estimările contabile pot necesita revizuiri în urma schimbărilor în

circumstanţele care au stat la baza estimării, care la rândul său generează

anumite modificări. Efectul modificării estimării contabile se recunoaşte în

mod prospectiv (în evoluție viitoare) începînd cu data modificării estimării

şi nu afectează perioadele de gestiune anterioare.

Erorile contabile pot apărea la contabilizarea şi prezentarea elementelor

contabile în urma: aplicării incorecte a prevederilor legale, comiterii

greşelilor de calcul, neînregistrării, înregistrării multiple sau interpretării

greşite a faptelor economice, precum și a fraudelor şi delapidărilor.

Corectarea tuturor erorilor contabile se perfectează documentar, iar

modul de corectare depinde de perioada comiterii şi perioada depistării

8

acestora. De exemplu, corectarea erorii comise şi depistate în perioada de

gestiune curentă se efectuează în modul următor:

— la depistarea formulelor contabile eronate – se anulează formula

contabilă eronată prin stornare sau prin înregistrare contabilă inversă, cu

întocmirea concomitentă a formulei contabile corecte;

— la depistarea sumei înregistrate eronat mai mare decît suma corectă

− diferenţa se anulează prin stornare sau prin înregistrare contabilă inversă;

— la depistarea sumei înregistrate eronat mai mică decît suma corectă

− diferenţa se reflectă prin formulă contabilă suplimentară în aceeaşi

corespondenţă a conturilor;

— în cazul lipsei formulei contabile − se întocmeşte formula contabilă

corespunzătoare.

1.5. Inventarierea şi modul de reflectare a rezultatelor depistate

în contabilitate

Inventarierea reprezintă un procedeu de control şi autentificare

documentară a existenţei elementelor de activ şi datorii în expresie

cantitativ-valorică sau numai valorică, care aparţin sau se află în gestiunea

temporară a entităţii la data efectuării acesteia.

Conform Legii contabilității orice entitate are obligaţia să efectueze

inventarierea generală a elementelor de activ şi pasiv, cel puţin o dată pe

an pe parcursul desfăşurării activităţii sale. Toate regulile de efectuare a

inventarierii elementelor de activ şi datorii, constatarea şi înregistrarea

rezultatelor inventarierii şi perfectarea formularelor utilizate la efectuarea

inventarierii sunt stipulate în Regulamentul privind inventarierea.

Răspunderea pentru desfăşurarea corectă şi în termen a inventarierii îi

revine conducătorului entității, iar contabilul-şef este obligat să

monitorizeze respectarea regulilor stabilite pentru efectuarea acesteia.

Inventarierea se efectuează de către comisia de inventariere care se

numește prin Ordinul conducătorului entității. Comisia se constituie din cel

puţin 3 persoane: preşedinte şi membri.

Inventarierea bunurilor se efectuează pe fiecare loc de depozitare a

acestora şi pe fiecare gestionar. În cazul controlului inopinat toate bunurile

se pregătesc în prezenţa comisiei de inventariere, în celelalte cazuri – din

timp. Acestea trebuie să fie grupate, sortate şi aranjate după denumiri,

mărimi sau într-o altă anumită ordine comodă pentru verificarea cantităţii

lor. Denumirea bunurilor supuse inventarierii şi cantităţile se înregistrează

în formularele-tip ale listelor de inventariere pe tipuri de elementele de

activ şi datorii. Listele de inventariere se completează manual sau

9

computerizat, fără corectări și rînduri necompletate în două exemplare, un

exemplar pentru gestionar, al doilea exemplar pentru comisie. După

finisarea inventarierii comisia întocmeşte Procesul-verbal privind

rezultatele inventarierii. După inventariere toate documentele şi procesul-

verbal se transmit pentru examinare conducătorului entităţii.

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor înscrise

în listele de inventariere cu cele contabile, iar diferenţele constatate se

înscriu în Registru de verificare a rezultatelor inventarierii. Rezultatele

inventarierii trebuie înregistrate în contabilitate, în termen de cel mult 5

zile lucrătoare de la data luării deciziei privind rezultatele inventarierii.

În contabilitate plusurile de active constatate cu ocazia inventarierii se

trec la intrări cu majorarea concomitentă a veniturilor curente, iar lipsurile

se decontează la cheltuielile perioadei de gestiune. Dacă sunt identificate

persoanele culpabile, atunci ele recuperează dauna materială cauzată.

Principalele înregistrări contabile aferente plusurilor și lipsurilor

constatate cu ocazia inventarierii sunt următoarele:

1. Reflectarea plusurilor de active imobilizate şi circulante constatate

la inventariere:

Dt 112, 123, 211, 216, 217, 241 ş. a. – Ct 612;

2. Reflectarea lipsurilor şi pierderilor din deteriorarea activelor

imobilizate şi circulante:

Dt 714 – Ct 112, 123, 211, 216, 217, 241 ş. a.;

3. Reflectarea creanței persoanei culpabile:

Dt 226 – Ct 612;

4. Reflectarea achitării creanţei cu numerar în casieria entității:

Dt 241 – Ct 226 etc.

1.6. Conţinutul şi modul de întocmire a situaţiilor financiare ale

entităţii

Situaţiile financiare reprezintă un set de rapoarte care conţine infor-

maţii privind poziţia financiară, performanţa financiară, modificările capi-

talului propriu şi fluxurile de numerar ale entităţii pe o perioadă de gestiune.

Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în

luarea deciziilor economice pentru proprietarii creditorii, clienţii, salariaţii,

autorităţile publice şi publicul. Pentru realizarea acestui scop ele oferă

informaţii despre: active, capital propriu, datorii, venituri şi cheltuieli,

fluxuri de numerar.

Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprind următoarele etape:

10

I. Efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare

cum ar fi:

— inventarierea generală a elementelor contabile,

— decontarea cheltuielilor şi veniturilor anticipate aferente perioadei

de gestiune,

— determinarea şi reflectarea diferenţelor de curs valutar,

— întocmirea înregistrărilor de corectare,

— determinarea cotei curente a activelor imobilizate şi datoriilor pe

termen lung etc.;

II. Completarea formularelor situaţiilor financiare;

III. Întocmirea notelor explicative la situaţiile financiare;

IV. Aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare;

V. Reformarea bilanţului.

În funcţie de sistemul de ţinere a contabilităţii selectat entitatea poate

întocmi: situaţii financiare complete sau simplificate. Situaţiile financiare

complete cuprind: bilanţul; situaţia de profit şi pierdere; situaţia

modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de numerar; notele la

situaţiile financiare, iar cele simplificate cuprind doar: bilanţul, situaţia de

profit şi pierdere și nota explicativă.

Situaţiile financiare se semnează la prezentarea lor utilizatorilor de

către conducerea entităţii (la instituţiile publice de către conducător şi

contabilul-şef). Situaţiile financiare se prezintă în termen de 90 de zile

următoare anului de gestiune:

serviciului informaţional al rapoartelor financiare;

proprietarilor (întreprinderile de stat prezintă raportul financiar

organelor autorizate);

altor organe în baza acordului cu agentul economic (băncilor, investi-

torilor etc.).

Termenul concret de prezentare a raportului financiar pentru fiecare

entitate se stabileşte de Serviciul informaţional al rapoartelor financiare.

După aprobarea şi prezentarea situaţiilor financiare entitatea

reformează bilanţul prin decontarea:

a) profitului utilizat al perioadei de gestiune la profitul net (pierderea

netă) al perioadei de gestiune curente;

b) corecţiilor rezultatelor anilor precedenţi, constatate în perioada de

gestiune, la profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi;

c) profitului net (pierderii nete) al perioadei de gestiune la profitul

nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi.

11

CAPITOLUL 2. CONTABILITATEA

ACTIVELOR IMOBILIZATE

2.1. Contabilitatea imobilizărilor necorporale şi amortizării acestora

Imobilizări necorporale sunt imobilizări nemonetare care nu îmbracă

o formă materială, identificabile şi controlabile de entitate, deţinute pentru

a fi utilizate în activitatea întreprinderii pe o perioadă mai mare de un an.

La imobilizări necorporale se referă:

mărcile – simbolurile înregistrate și protejate de stat cu drept

exclusiv de utilizare a lor pentru identificarea mărfurilor unor persoane de

mărfurile identice ale altor persoane;

licenţele pe un termen mai mare de un an (de exemplu, pentru

practicarea unui anumit gen de activitate);

programele informatice (de exemplu, 1C – pentru ţinerea

contabilității), website-urile etc.

Recunoaşterea iniţială a imobilizărilor necorporale se efectuează pe

obiecte de evidenţă. Evaluarea iniţială a fiecărui obiect se efectuează la

cost de intrare, care depinde de modalitatea de intrare: prin achiziţionare,

creare de sine stătător, primire în schimb, cu titlu gratuit etc. De exemplu,

costul de intrare a obiectului procurat se formează din: preţul de

cumpărare, taxele vamale, impozitele şi taxele nerecuperabile, precum și

costurile directe atribuibile obiectului pentru a-l aduce în locul amplasării

şi în starea necesară pentru folosire după destinaţie.

Amortizarea imobilizării necorporale – este repartizarea sistematică a

valorii acestora în decursul întregii durate de utilizare la costuri sau cheltuieli.

La calcularea amortizării pot fi aplicate una din 3 metode: metoda liniară,

metoda unităţilor de producţie, metoda de diminuare a soldului.

Pentru înregistrarea imobilizărilor necorporale se utilizează diferite

documente justificative: factura fiscală, procesul-verbal de punere în

funcţiune a imobilizărilor necorporale, procesul-verbal de casare a

imobilizărilor necorporale, fișa de evidență a imobilizărilor necorporale ş. a.

Pentru contabilizarea imobilizărilor necorporale şi amortizării acestora

se folosesc: contul de activ 112 „Imobilizări necorporale” şi contul de

pasiv 113 „Amortizarea imobilizărilor necorporale”.

Principalele înregistrări contabile aferente imobilizărilor necorporale

şi amortizării acestora sunt următoarele:

1. Trecerea la intrări a imobilizărilor necorporale create la entitate

(programe informatice, invenţii brevetate, mostre industriale etc.):

Dt 112 – Ct 111;

12

2. Reflectarea procurării imobilizărilor necorporale care pot fi utilizate

imediat după destinaţie fără lucrări pregătitoare:

Dt 112 – Ct 521;

3. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicate

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

4. Decontarea sumei amortizării acumulate aferentă imobilizărilor

necorporale casate în legătură cu ieşirea acestora, învechirea lor morală

sau expirarea duratei de funcţionare utilă:

Dt 113 – Ct 112;

5. Decontarea valorii contabile a imobilizărilor necorporale în legătură

cu ieşirea acestora:

Dt 721 – Ct 112;

6. Decontarea valorii contabile a imobilizărilor necorporale transmise

terţilor cu titlu gratuit:

Dt 722 – Ct 112;

7. Calcularea amortizării imobilizărilor necorporale în procesul

utilizării acestora după destinaţie la entitate:

Dt 712, 713, 811, 821 etc. – Ct 112.

2.2. Contabilitatea imobilizărilor necorporale şi corporale în curs

de execuţie

Imobilizări necorporale în curs de execuţie sunt imobilizări necor-

porale procurate sau aflate în procesul de creare şi de pregătire pentru

utilizare după destinaţie. De exemplu, crearea diverselor formule, invenții,

soluţii tehnice, tehnologii noi ş.a. de însăși entitate în decursul unei

perioade mai mare de un an.

Pentru contabilizarea imobilizărilor necorporale în curs de execuţie

este destinat contul de activ 111 „Imobilizări necorporale în curs de

execuţie”. Evaluarea iniţială a fiecărui obiect se efectuează la cost de

intrare. Costul de intrare a imobilizărilor create (elaborate, construite) de

entitate în regie proprie se evaluează la costul efectiv care include: costul

proiectului, valoarea materialelor consumate, costurile cu personalul,

contribuţiile pentru asigurările sociale şi primele de asistenţă medicală

aferente, costurile indirecte de producţie etc.

Ca documente justificative servesc factura fiscală, actul de casare a

materialelor, ordinul de lucru în acord, procesul-verbal de punere în

funcţiune a imobilizărilor necorporale, nota de contabilitate etc.

13

Principalele formule contabile aferente imobilizărilor necorporale în

curs de execuţie sunt următoarele:

1. Reflectarea procurării de la terți a imobilizărilor necorporale care

necesită lucrări de pregătire pentru utilizare după destinaţie:

Dt 111 – Ct 521;

2. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicată

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

3. Reflectarea costurilor suportate de entitate în legătură cu crearea

imobilizărilor necorporale în regie proprie sau pregătirea acestora pentru

utilizare după destinaţie activelor nemateriale:

Dt 111 – Ct 124, 211, 226, 521, 531, 533 etc.;

4. Trecerea la intrări a imobilizărilor necorporale create la entitate în regie

proprie (programe informatice, invenţii brevetate, mostre industriale etc.):

Dt 112 – Ct 111;

Imobilizări corporale în curs de execuţie sunt imobilizări corporale

procurate sau aflate în procesul de creare şi de pregătire pentru utilizare

după destinaţie, pînă la transmiterea lor în exploatare (de exemplu,

construcţia clădirilor şi construcţiilor speciale, achiziţionarea utilajului

care necesită montaj etc.).

La entități lucrările de construcţie pot fi efectuate în regie proprie, prin

metoda de antrepriză sau metoda mixtă.

Lucrările în regie proprie sînt efectuate de către entitate cu forţele şi

mijloacele proprii, iar cele efectuate prin metoda de antrepriză sînt prestate

de către organizaţiile specializate numite antreprenori. Independent de

metoda de construcţie toate costurile suportate se reflectă în contul 121

„Imobilizări corporale în curs de execuţie”. În cazul efectuării lucrărilor de construcţie-montare în regie proprie

sau prin metoda mixtă entitatea poate deschide articole de costuri distincte,

de exemplu:

1. Costurile de materiale.

2. Costurile cu personalul.

3. Contribuţiile pentru asigurările sociale şi primele de asistenţă

medicală aferente.

4. Costurile privind exploatarea maşinilor şi mecanismelor de

construcţie.

5. Alte costuri de regie.

Principalele formule contabile aferente imobilizărilor necorporale în

curs de execuţie sunt următoarele:

14

1. Reflectarea procurării de la terți a imobilizărilor corporale care

necesită lucrări de construcţie-montare în regie proprie:

Dt 121 – Ct 521;

2. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicată

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

3. Reflectarea costurilor suportate de entitate aferente creării

imobilizărilor corporale (obiectelor viitoare de mijloace fixe) în regie

proprie:

Dt 121 – Ct 211, 213, 521, 531, 533, 812 etc.;

4. Reflectarea valorii de intrare (darea în exploatare) a obiectelor de

mijloace fixe create de entitate în regie proprie sau prin metoda mixtă:

Dt 123 – Ct 121.

2.3. Contabilitatea intrării mijloacelor fixe

Mijloace fixe sunt imobilizări corporale transmise în exploatare,

valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia

fiscală sau pragul de semnificaţie stabilit de entitate în politicile contabile.

Mijloacele fixe după componenţa sa natural-substanţială se clasifică în

următoarele grupe: clădiri, construcţii speciale, maşini şi utilaje, mijloace

de transport, inventar și alte mijloace fixe.

Evaluarea iniţială a fiecărui obiect de mijloace fixe se efectuează la cost

de intrare. Componenţa costului de intrare diferă în funcţie de modalitatea de

intrare a obiectului: prin achiziţionare, creare de sine stătător, primire în

schimb, sub forma de aport la capitalul social, cu titlu gratuit, în gestiune

economică etc. De exemplu, costul de intrare a mijlocului fix procurat se

formează din: preţul de cumpărare, taxele vamale, impozitele şi taxele

nerecuperabile, precum și costurile directe atribuibile obiectului pentru a-l

aduce în locul amplasării şi în starea necesară pentru folosire după destinaţie.

Ca documente justificative ce țin de intrarea mijloacelor fixe servesc

factura fiscală, procesul-verbal de primire-predare a mijloacelor fixe,

declaraţia vamală, decontul de avans etc.

Pentru contabilizarea existenței şi mişcării mijloacelor fixe este destinat

contul 123 „Mijloace fixe”. Este un cont de activ în debitul căruia se reflectă

intrările, iar în credit – ieşirile. Soldul este debitor.

Momentul includerii imobilizării corporale în componenţa mijloacelor

fixe este considerat data punerii în funcţiune a obiectului. Dacă punerea în

funcţiune a mijloacelor fixe achiziționate coincide cu momentul procu-

15

rării, atunci valoarea de cumpărare a acestor obiecte se include direct în

contul 123 „Mijloace fixe”.

Principalele formule contabile aferente mijloacelor fixe ale căror dată

de punere în funcțiune coincide cu momentul procurării sunt următoarele:

1. Reflectarea procurării de la terți a mijlocului fix:

Dt 123 – Ct 521;

2. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicată

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

3. Reflectarea costurilor de livrare a mijloacelor fixe cu transportul

propriu al entității:

Dt 123 – Ct 812;

4. Reflectarea stingerii datoriei furnizorului din contul curent în

monedă națională:

Dt 521 – Ct 242;

5. Reflectarea costului de intrare a mijloacele fixe primite ca aport în

capitalul social al entității de la fondatori:

Dt 123 – Ct 313;

6. Reflectarea costului de intrare a mijloacele fixe primite cu titlul gratuit:

Dt 123 – Ct 622.

Dacă punerea în funcţiune a mijloacelor fixe achiziționate nu coincide

cu momentul procurării, atunci valoarea de cumpărare a acestor obiecte se

include prealabil în contul 121 „Imobilizări corporale în curs de

execuţie”. Ulterior, după finisarea lucrărilor de construcţie-montare (Dt

121 – Ct 211, 213, 521, 531, 533, 812 etc.) obiectele de mijloace fixe sunt

transmise în exploatare (Dt 123 – Ct 121).

2.4. Contabilitatea ieşirii mijloacelor fixe

La entități ieşirea mijloacelor fixe poate avea loc în urma:

● casării (lichidării) din motivul uzurii fizice şi/sau învechirii morale;

● distrugerii în urma calamităţilor naturale;

● înstrăinării prin vînzare;

● transmiterii în baza unui contract de leasing financiar;

● cedării la schimb;

● donaţie etc.

Casarea (lichidarea) mijloacelor fixe din motivul uzurii fizice şi/sau

învechirii morale poate să fie efectuată după sau pînă la expirarea duratei

de utilizare a acestora. În acest scop la entitate prin ordinul conducătorului

se constituie o comisie care examinează mijlocul fix supus casării,

16

determină cauzele care au generat casarea, precum și bunurile economice

care pot fi obținute de la lichidarea acestuia.

La ieşirea obiectelor de mijloace fixe se întocmeşte procesul-verbal de

casare a mijloacelor fixe, iar în baza datelor din acesta se întocmesc

formulele contabile corespunzătoare în fişa de evidenţă a mijloacelor fixe.

Principalele formule contabile aferente ieșirii mijloacelor fixe pînă sau

după expirarea duratei de utilizare a acestora sunt următoarele:

1. Decontarea sumei amortizării acumulate a mijlocului fix casat:

Dt 124 – Ct 123;

2. Casarea valorii neamortizate a mijlocului fix lichidat sau înstrăinat

pînă la expirarea duratei de utilizare:

Dt 721 – Ct 123;

3. Reflectarea cheltuielilor legate de lichidarea mijloace fixe (demon-

tarea, demolarea, transportarea deşeurilor etc.) pe seama cheltuielilor

perioadei de gestiune curente:

Dt 721 – Ct 211, 213, 521, 531, 533, 812 etc.;

4. Casarea valorii contabile a mijlocului fix transmis prin act de donație:

Dt 722 – Ct 123;

5. Casarea valorii contabile a mijloacelor fixe distruse în urma unei

calamități naturale sau situație excepționale:

Dt 723 – Ct 123.

2.5. Contabilitatea amortizării mijloacelor fixe

În procesul utilizării (exploatării) mijloacele fixe se uzează fizic sau se

învechesc moral și urmează a fi lichidate.

Acest proces este condiţionat de pierderea treptată de către aceste

obiecte a calităţilor tehnice şi de exploatare și este generat de folosirea lor

după destinaţie şi/sau determinată de diferiți factori externi, care nu depind

de entitate (de exemplu, modificarea conjuncturii pieţei, apariţia unor

tehnologii noi etc.). Pentru a asigura recuperarea valorii amortizabile a

mijloacelor fixe în cazul ieşirii lor în contabilitate se calculează amortizarea.

Amortizarea prevede includerea sistematică a unei părţi din valoarea

amortizabilă a mijloacelor fixe la costuri sau cheltuielile curente pe

parcursul întregii duratei de utilizare.

Amortizarea se calculează lunar pentru fiecare obiect de evidenţă

amortizabil pornind de la valoarea amortizabilă a mijlocului fix şi durata

de utilizare a acestuia. Durata de utilizare şi valoarea reziduală a fiecărui

17

obiect se determină de entitate de sine stătător la data transmiterii

obiectului în utilizare.

Calcularea amortizării mijloacelor fixe începe cu data transmiterii în

utilizare sau cu prima zi a lunii care urmează după luna transmiterii în

utilizare și încetează respectiv la data expirării duratei de utilizare (ieşirii

obiectului) sau începînd cu prima zi a lunii care urmează după luna

expirării duratei de utilizare.

La calcularea amortizării unui mijloc fix pot fi aplicate următoarele metode:

● metoda liniară, care prevede repartizarea uniformă a valorii

amortizabile pe parcursul duratei de utilizare a obiectului;

● metoda unităţilor de producţie, care prevede calcularea

amortizării ca produsul mărimii amortizării pe unitate de produs şi a

volumului de produse fabricate în perioada de gestiune;

● metoda de diminuare a soldului, care se bazează pe aplicarea unei

rate fixe a amortizării care poate fi dublată în comparaţie cu norma

metodei liniare (100 % ÷ durata de utilizare).

Pentru contabilizarea amortizării mijloacelor fixe se foloseşte contul

124 „Amortizarea mijloacelor fixe”. Este un cont de pasiv (rectificativ),

în creditul căruia se reflectă calcularea amortizării, iar în debit –

decontarea amortizării acumulate în cazul ieşirii obiectelor de mijloace

fixe. Soldul este creditor.

Principalele formule contabile aferente calculării amortizării mijloa-

celor fixe și decontării acesteia sunt următoarele:

1. Calcularea sumei amortizării mijloacelor fixe ce ţin de comer-

cializarea producţiei:

Dt 712 – Ct 124;

2. Calcularea sumei amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie

administrativă:

Dt 713 – Ct 124;

3. Calcularea sumei amortizării mijloacelor fixe ce ţin de fabricarea

unui tip de produs:

Dt 811 – Ct 124;

4. Calcularea sumei amortizării mijloacelor fixe ce ţin de fabricarea

mai multor tipuri de produse:

Dt 821 – Ct 124;

5. Decontarea sumei amortizării acumulate a mijlocului fix casat

(lichidat):

Dt 124 – Ct 123.

18

2.6. Contabilitatea terenurilor, resurselor minerale şi amortizării

acestora

Terenurile și resursele minerale reprezintă două grupe mari de active

din componența imobilizărilor corporale.

Terenurile reprezintă teritoriile de pămînt deţinute de entitate cu

drept de proprietate sau primite în arendă financiară pentru a fi folosite

după destinație. În componența lor se includ:

— terenurile fără construcţii utilizate în scopuri de producție;

— terenurile pe care sînt amplasate clădiri şi construcţii speciale ale

întreprinderii;

— terenurile cu zăcăminte.

Recunoaşterea şi evaluarea iniţială a terenurilor se efectuează pe obiecte

de evidenţă la cost de intrare, componenţa căruia depinde de modalitatea de

intrare a acestora: prin achiziţionare, primire în schimb, sub forma de aport la

capitalul social, cu titlu gratuit, în gestiune economică etc.

Dacă terenurile şi clădirile sînt achiziţionate la un preţ unic, acestea se

contabilizează separat pornind de la ponderea valorii juste a fiecărui obiect

în parte.

Pentru contabilizarea terenurilor se foloseşte contul 122 „Terenuri”.

Este un cont de activ în debitul căruia se reflectă intrările, iar în credit –

ieşirile. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi mişcării te-

renurilor aflate în patrimoniul entității sunt următoarele:

1. Reflectarea procurării terenurilor de la terți:

Dt 122 – Ct 521;

2. Reflectarea terenurilor primite de la fondatori ca aport la capitalul

social al entității:

Dt 122 – Ct 313;

3. Reflectarea costului de intrare a terenurilor primite cu titlul gratuit:

Dt 122 – Ct 622;

4. Decontarea valorii contabile a terenurilor ieșite (vînzarea,

depunerea în capitalul social al altei entități, schimbul etc.):

Dt 721 – Ct 123.

Resursele minerale reprezintă imobilizări corporale sub forma de

costuri capitalizate ale lucrărilor de explorare (pregătire spre extracţie),

pentru care este demonstrată fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială.

În această grupă se includ zăcămintele de petrol, gaze, piatră, material

lemnos, nisip, argilă etc.

Recunoaşterea şi evaluarea iniţială a resurselor minerale se efectuează

19

după finalizarea lucrărilor de explorare la cost de explorare, care include

costurile ce țin de cercetarea, forarea și decopertarea solului, determinarea

viabilităţii comerciale, amortizarea costului dreptului de extracţie etc.

După finalizarea lucrărilor de explorare, resursele minerale se transferă în

componenţa resurselor minerale în extracţie, confirmînd documentar

volumul şi costul acestora.

Pe măsura extracției resurselor minerale valoarea acestora urmează a

fi amortizată. Amortizarea resurselor minerale pregătite spre extracţie se

calculează în baza costului şi duratei de amortizare a acestora, aplicând în

acest scop metoda unităţilor de producţie.

Pentru contabilizarea resurselor minerale și amortizării acestora se

folosesc conturile 125 „Resurse minerale” și 126 „Amortizarea şi

deprecierea resurselor minerale”. Contul 125 este un cont de activ în

debitul căruia se reflectă intrările, iar în credit – ieşirile. Soldul este

debitor. Contul 126 este un cont de pasiv (rectificativ), în creditul căruia se

reflectă calcularea amortizării și pierderile din depreciere, iar în debit –

decontarea amortizării și deprecierii. Soldul este creditor.

Principalele formule contabile aferente contabilizării resurselor

minerale și amortizării acestora sunt următoarele:

1. Trecerea la intrări a resurselor minerale procurate contra plată de la

terțe părți:

Dt 125 – Ct 521, 522, 421, 422, 544;

2. Reflectarea resurselor minerale primite de la fondatori ca aport la

capitalul social la crearea entității:

Dt 125 – Ct 313;

3. Reflectarea costurilor de pregătire a resurselor minerale spre

extracţie:

Dt 125 – Ct 211, 113, 124, 521;

4. Reflectarea valorii realizabile nete a materialelor (nisip, pietriş, argilă

etc.) obţinute în rezultatul lucrărilor de explorare a resurselor minerale:

Dt 211 – Ct 125;

5. Reflectarea costurilor de extracţie a substanţelor minerale utile:

Dt 811 – Ct 211, 213, 214, 531, 533, 521 etc.;

6. Calcularea sumei amortizării resurselor minerale pe perioada de

gestiune curentă:

Dt 811 – Ct 126;

7. Reflectarea costului efectiv a substanţelor minerale utile extrase și

destinate vînzării:

Dt 216 – Ct 811.

20

2.7. Contabilitatea investiţiilor financiare pe termen lung şi curente

Investiţiile financiare – sunt active sub formă de valori mobiliare,

cote de participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii

deţinute de entitate în scopul exercitării controlului, obţinerii veniturilor

sau altor beneficii economice. Investiţiile financiare se clasifică după:

— conţinutul economic (valori mobiliare, cote de participaţie și alte

investiţii financiare);

— gradul de afiliere al părţilor (afiliate și neafiliate);

— termenele de deţinere (curente și pe termen lung).

Toate investiţiile financiare se consideră curente dacă termenul de

deţinere probabilă nu depăşeşte 12 luni de la data raportării, în caz contrar

acestea se tratează ca fiind pe termen lung.

Se consideră părţi afiliate – persoanele terțe care pot controla sau sînt

controlate, au influenţă semnificativă sau sînt influenţate semnificativ de

cealaltă parte în politicile sale financiare şi operaţionale. Influenţa

semnificativă reprezintă capacitatea de a influenţa politicile financiare şi

operaţionale prin participare la capitalul social al entităţii în mărime de la

20 % pînă la 50 %.

Investiţiile financiare se evaluează iniţial la costul de intrare, compo-

nența căruia diferă în funcţie de tipul şi modalitatea de intrare a investiţiilor.

Ca documente justificative servesc ordinul de plată, dispoziția de

plată, extrasul din cont, nota de contabilitate, certificatul cotelor de parti-

cipaţie, certificatul de acţiuni etc.

Pentru contabilizarea investiţiilor financiare pe termen lung și curente

în părţi neafiliate şi afiliate sunt conturile: 141 „Investiţii financiare pe

termen lung în părţi neafiliate”; 142 „Investiţii financiare pe termen

lung în părţi afiliate”; 251 „Investiţii financiare curente în părţi

neafiliate” și 252 „Investiţii financiare curente în părţi afiliate”.

Toate conturile sînt de activ, în debitul cărora se reflectă intrările și

majorarea valorii, iar în credit – ieşirile sau diminuarea valorii acestora.

Soldul este debitor.

Investiţiile financiare se contabilizează în cadrul următoarelor grupe:

● valori mobiliare – titluri financiare care certifică dreptul

patrimonial al deţinătorului faţă de emitentul acestora;

● cote de participaţie – drepturi sub formă de părţi sociale deţinute

de entitate în capitalul social al altor entităţi;

● alte investiţii financiare – depozitele bancare și împrumuturile

acordate.

21

Principalele formule contabile aferente înregistrării și ieșirii investi-

ţiilor financiare pe termen lung și curente sunt următoarele:

1. Reflectarea costul de intrare al valorilor mobiliare curente (în părți

neafiliate și afiliate) procurate în cazul achitării nemijlocite a acestora cu

numerar:

Dt 251, 252 – Ct 241, 242, 243, 244;

2. Reflectarea costul de intrare al valorilor mobiliare pe termen lung

(în părți neafiliate și afiliate) procurate cu achitarea ulterioară de la entități

şi persoane terţe:

Dt 141, 142 – Ct 521, 522, 544;

3. Reflectarea valorii juste a investiţiilor financiare pe termen lung

primite cu titlu gratuit de la alte entități şi persoane terţe:

Dt 141, 142 – Ct 521, 522, 544;

4. Reflectarea sumelor împrumuturilor acordate în numerar altor

entități şi persoane pe termen scurt:

Dt 251, 252 – Ct 241, 242, 243, 244;

5. Calcularea veniturilor sub formă de dobînzi aferente împrumu-

turilor acordate, dividende din cotele de participaţie (acţiunile) în capitalul

social al altor entități şi altor investiţii:

Dt 231 – Ct 622;

6. Decontarea valorii contabile a titlurilor de valoare curente ieșite:

Dt 714 – Ct 251, 252;

7. Decontarea valorii contabile a titlurilor de valoare pe termen lung

ieșite:

Dt 721 – Ct 141, 142.

22

CAPITOLUL 3. CONTABILITATEA ACTIVELOR CIRCULANTE

3.1. Contabilitatea materialelor

O condiţie necesară pentru asigurarea procesului de producţie este exis-

tenţa permanentă a activelor circulante în formă materială, în particular a ma-

terialelor. La materiale se referă materiile prime, materialele de bază, piesele

de schimb, combustibilul, ambalajele, acumulatoarele şi anvelopele procurate

separat de mijloace de transport, materialele cu destinaţia agricolă etc.

Evaluarea inițială a materialelor se efectuează la cost de intrare care se

determină în funcţie de sursa de lor provenienţă: achiziţionare, fabricare,

intrare ca aport în natură la capitalul social, primire cu titlu gratuit,

transferare din active imobilizate etc. De exemplu, costurile de intrare a

materialelor achiziţionate cuprinde valoarea de cumpărare şi costurile direct

atribuibile intrării (transportare, încărcare, descărcare, taxele vamale etc.).

În costul de intrare a materialelor nu se includ costurile care nu sînt

legate direct de intrarea stocurilor (de exemplu, pierderile de materiale

peste limitele normelor admise, costurile de depozitare, cheltuielile ad-

ministrative și de distribuire etc.).

Ieşirea materialelor are loc în urma consumului la entitate, vînzării,

transmiterii terţilor etc. și se evaluează la valoarea contabilă care se

determină prin una din următoarele metode de evaluare curentă:

1) metoda identificării specifice;

2) metoda FIFO (primul intrat – primul ieşit);

3) metoda costului mediu ponderat.

Ca documente justificative servesc factura fiscală, procesul-verbal de

recepţie a materialelor, bonul de uz intern, fişa-limită pentru ridicarea

valorilor materiale, foia de parcurs a mijlocului de transport (autoturismului,

camionului, autobusului), procesul-verbal de casare a materialelor etc.

Pentru contabilizarea existenței și mișcării acestor active este destinat

contul 211 „Materiale”. Este un cont de activ în debitul căruia se reflectă

intrările, iar în credit – ieşirile. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente înregistrării și ieșirii

materialelor sunt următoarele:

1. Reflectarea procurării materialelor de la furnizori:

Dt 211 – Ct 521;

2. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicată

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

3. Înregistrarea materialelor de construcţie obţinute (fabricate) în entitate:

23

Dt 211 – Ct 811;

4. Înregistrarea metalului uzat, materialului lemnos, cărămizilor şi

altor materiale obţinute de la lichidarea (dezasamblarea, demolarea)

mijloacelor fixe:

Dt 211 – Ct 123;

5. Reflectarea valorii materialelor primite cu titlu gratuit de la alte

entități şi persoane terţe:

Dt 211 – Ct 622;

6. Casarea valorii contabile a materialelor utilizate în procesul de

fabricare a unui produs:

Dt 811 – Ct 211;

7. Casarea materialelor consumate în procesul de desfacere a

produselor (pentru ambalare, în scopuri publicitare etc.)

Dt 712 – Ct 211;

8. Decontarea valorii contabile a materialelor înregistrate lipsă cu

ocazia inventarierii:

Dt 714 – Ct 211.

3.2. Contabilitatea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată şi a

uzurii acestora

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată reprezintă activele,

valoarea unitară a cărora nu depăşeşte 6000 lei, indiferent de durata de

serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an, indiferent de

valoarea unitară. La aceste obiecte se referă: îmbrăcămintea şi încălţămintea

specială, dispozitivele de protecţie, lenjeria, construcţiile şi dispozitivele

provizorii, inventarul sportiv şi turistic şi alte obiecte similare.

Pentru contabilizarea existenței și mișcării acestor obiecte este

destinat contul 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”. Este un

cont de activ în debitul căruia se reflectă intrările, iar în credit – ieşirile.

Soldul este debitor.

Obiectele indicate, de regulă, sunt procurate de la terţi și se trec la

intrări în baza facturilor fiscale. Ele sunt evaluate la costul de intrare, care

cuprinde valoarea de cumpărare şi costurile direct atribuibile intrării.

Din depozit obiectele sunt transmise în exploatare conform fişelor-limită

pentru ridicarea bunurilor materiale sau bonurilor. Obiectele transmise în

exploatare cu valoarea unitară pînă la 1000 lei sunt casate imediat la

cheltuielile curente sau costuri. Uzura acestor obiecte nu se calculează.

Obiectele, a căror valoare unitară depăşeşte 1000 lei se decontează la

active imobilizate, cheltuieli curente sau costuri prin calcularea uzurii.

24

Transmiterea în exploatare a acestor obiecte se reflectă ca corespondenţă

internă (Dt 213 – Ct 213).

Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se calculează în

mărime de 50 % din valoarea obiectelor diminuată cu valoarea reziduală –

la transmiterea acestora în exploatare şi 50 % – la ieşirea acestora din

exploatare (casare).

Pentru contabilizarea uzurii obiectelor transmise în exploatare este

destinat contul 214 „Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”.

Este un cont de pasiv în creditul căruia se reflectă calcularea uzurii, iar în

debit – decontarea acesteia după destinație. Soldul este creditor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi mişcării obiectelor

de mică valoare şi scurtă durată și a uzurii acestora sunt următoarele:

1. Reflectarea procurării obiectelor de la furnizori:

Dt 213 – Ct 521;

2. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicată

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

3. Reflectarea obiectelor primite de la fondatori ca aport la capitalul

social al entității:

Dt 213 – Ct 313;

4. Înregistrarea deşeurilor returnabile (metalului uzat, vechiturilor ş. a.) la

depozitul entității de la lichidarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată:

Dt 211 – Ct 213;

5. Decontarea valorii contabile a obiectelor înregistrate lipsă cu ocazia

inventarierii:

Dt 714 – Ct 213;

6. Casarea la cheltuielile curente sau costuri a obiectelor transmise în

exploatare cu valoarea unitară pînă la 1000 lei:

Dt 712, 713, 811, 812 ş. a. – Ct 213;

7. Calcularea uzurii obiectelor transmise în exploatare a căror valoare

unitară depăşeşte 1000 lei cu decontarea acesteia după destinație:

Dt 111, 121, 712, 713, 811, 812 ş. a. – Ct 214.

3.3. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie, produselor şi

mărfurilor

Producţia în curs de execuţie reprezintă bunurile care nu au trecut

toate stadiile de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precum şi

produsele nesupuse probelor tehnice şi recepţiei sau necompletate în între-

gime, precum şi costurile aferente serviciilor şi lucrărilor în curs de execuţie.

25

Ca document justificativ serveşte nota de contabilitate. Pentru evidența

existenţei şi mişcării produselor, serviciilor şi lucrărilor în curs de execuţie

este destinat contul 215 „Producţia în curs de execuţie”. Este un cont de

activ în debitul căruia se reflectă intrările, iar în credit – ieşirile. Soldul

este debitor.

Produsele sunt bunurile fabricate (obținute) în cadrul entităţii și includ:

a) semifabricatele – bunuri al căror proces de producţie a fost finalizat

într-o secţie şi care sînt supuse în continuare prelucrării în altă secţie sau se

livrează cumpărătorilor;

b) produsele finite – bunuri care au parcurs în întregime stadiile

procesului de producţie, sînt integral completate şi pot fi depozitate în

vederea vînzării sau livrate direct cumpărătorilor;

c) produsele secundare – bunuri care se obţin în procesul de producţie

concomitent cu produsele principale şi au o importanţă secundară şi

valoare nesemnificativă faţă de acestea.

La mărfuri se referă bunurile procurate de entitate special pentru

revânzare şi produsele transmise spre vînzare în unitățile de comerț

proprii. În categoria mărfurilor, de asemenea, se includ clădirile, terenurile

şi alte bunuri imobiliare deţinute pentru vînzare.

Ca documente justificative servesc factura fiscală, procesul-verbal de

fabricare a produselor, procesul-verbale de casare a produselor, procesul-

verbal al comisiei de inventariere, contractul de donaţie, nota de conta-

bilitate etc.

Pentru evidența acestora sunt destinate conturile 216 „Produse” şi 217

„Mărfuri”. Ambele conturi sunt de activ în debitul cărora se reflectă

intrările, iar în credit – ieşirile. Soldul lor este debitor.

Principalele formule contabile aferente producţiei în curs de execuţie,

produselor şi mărfurilor sunt următoarele:

1. Reflectarea stocurilor produselor şi serviciilor în curs de execuţie la

finele perioadei de gestiune aferente activităţii de bază și/sau auxiliare a

entității:

Dt 215 – Ct 811, 812;

2. Reflectarea costului producţiei în curs de execuţie la începutul

perioadei de gestiune aferentă activităţii de bază și/sau auxiliare a entității:

Dt 811, 812 – Ct 215;

3. Reflectarea pierderilor producţiei în curs de execuţie cauzate de

calamităţi naturale sau evenimente excepţionale:

Dt 723 – Ct 215;

26

4. Reflectarea costului efectiv al produselor finite (semifabricatelor,

produselor secundare) primite la depozit din subdiviziunile activității de

bază și/sau auxiliare a entității:

Dt 216 – Ct 811, 812;

5. Decontarea costului efectiv al produselor vîndute:

Dt 711 – Ct 216;

6. Reflectarea procurării mărfurilor de la furnizori:

Dt 217 – Ct 521;

7. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicată

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

8. Înregistrarea plusurilor de producţie în curs de execuţie, produse şi

mărfuri constatate la inventariere:

Dt 215, 216, 217 – Ct 612.

3.4. Contabilitatea creanţelor comerciale

Creanțele comerciale constituie numerarul care urmează să fie achitat

entității de către alte persoane fizice şi juridice pentru bunurile livrate sau

serviciile acordate în termenul stabilit în condiţiile contractului bilateral.

Ca documente justificative la apariţia şi stingerea creanţelor comerciale

servesc: factura fiscală, ordinul de plată, dispoziţia de încasare, extrasul de

cont, balanţa de verificare a rezultatelor inventarierii, nota contabilă etc.

Pentru contabilizarea existenţei, formării şi achitării creanţelor cu

debitorii neafiliați și afiliaţi din ţară şi din străinătate, cu termenul de

achitare pînă la 12 luni sunt destinate conturile 221 „Creanţe comerciale”

şi 223 „Creanţe ale părţilor afiliate”. Ambele sunt conturi de activ, în

debitul cărora se înregistrează apariţia și majorarea, iar în credit stingerea

lor. Soldul este debitor.

Contul 223 se foloseşte în cazul cînd aportul entității la capitalul

social al altei entităţii este cuprins în mărime de la 20 % pînă la 50 %. În

caz contrar se foloseşte 221.

Principalele formule contabile aferente apariţiei şi stingerii creanţelor

comerciale sunt următoarele:

1. Calcularea creanţelor cumpărătorilor (clienţilor) în mărimea valorii

de vânzare (fără T.V.A. şi accize) a produselor şi serviciilor comercializate

acestora:

Dt 221 – Ct 611;

27

2. Calcularea creanţelor cumpărătorilor (clienţilor) în mărimea valorii

de vânzare (fără T.V.A. şi accize) a materialelor şi obiectelor de mică

valoarea şi scurtă durată comercializate acestora:

Dt 221 – Ct 612;

3. Calcularea creanţelor cumpărătorilor (clienţilor) în mărimea T.V.A.

de la valoarea de vânzare a bunurilor comercializate sau serviciilor prestate:

Dt 221 – Ct 534;

4. Încasarea numerarului în unul din conturile bancare curente în

scopul stingerii creanţelor cumpărătorilor şi clienţilor:

Dt 242 sau 243 – Ct 221;

5. Trecerea în cont a avansurilor curente primite de la cumpărători şi

clienţi:

Dt 523 – Ct 221;

6. Stingerea (compensarea) reciprocă a creanţelor şi datoriilor din

componenţa decontărilor cu unul şi acelaşi subiect economic:

Dt 521 – Ct 221.

3.5. Contabilitatea creanţelor ale bugetului

În procesul activităţii de antreprenoriat între entitate şi buget apar

diverse şi multiple relaţii, condiţionate de necesitatea achitării sau recuperării

anumitor impozite şi taxe. În activitatea practică a entității apariţia acestor

creanţe este generată, de regulă, de diferenţele pozitive dintre sumele aferente

impozitului pe venit, taxei pe valoarea adăugată şi accizelor achitate în

numerar sau prin virament şi sumele datoriilor calculate.

Ca documente justificative la apariţia şi stingerea acestor creanţe

servesc: ordinul de plată, extrasul de cont, cererea privind restituirea

T.V.A., accizelor şi sumelor plătite în plus ale impozitului pe venit sau

altor impozite şi taxe, nota contabilă etc.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării creanţelor bugetului faţă

de entitate este destinat contul 225 „Creanţe ale bugetului”. Este un cont

de activ în debitul căruia se înregistrează apariţia și majorarea, iar în credit

stingerea lor. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente apariţiei şi stingerii creanţelor

bugetului faţă de entitate sunt următoarele:

1. Achitarea impozitului pe venit în avans (în rate) în conformitate cu

prevederile Codului fiscal:

Dt 225 – Ct 241 sau 242;

2. Reportarea după destinaţie la sfârşitul lunii a diferenţei pozitive

dintre sumele T.V.A. trecute în cont la decontările cu bugetul în cazul

28

efectuării procurărilor şi sumele T.V.A. de la valoarea impozabilă a

livrărilor efectuate de bunuri şi servicii:

Dt 225 – Ct 534;

3. Trecerea în cont a sumelor impozitului pe venit plătit în rate, reţinut

în prealabil la sursa de plată de către alte entități din Republica Moldova:

Dt 534 – Ct 225;

4. Restituirea din buget a sumelor T.V.A. şi accizelor în baza cererilor

depuse de către entitate conform rezultatelor calculelor:

Dt 242 – Ct 225.

3.6. Contabilitatea creanţelor ale personalului

Între entitate şi personal permanent apar diferite tipuri de decontări,

generate de operaţiunile vizând remunerarea muncii, recuperarea prejudi-

ciului material, acordarea avansurilor spre decont, onorarea pensiilor

alimentare şi a obligaţiilor în baza titlurilor executorii etc.

Ca documente justificative la apariţia şi stingerea acestor creanţe servesc:

• dispoziţia de plată sau statul de plată – în baza lor se achită din

casierie indemnizaţiile de concediu;

• ordinul de plată şi extrasul de cont – ele confirmă transferarea in-

demnizaţiilor de concediu din contul curent al entităţii pe cardurile bancare

ale angajaţilor;

• ordinul conducătorului entității, angajamentul de plată scris al

persoanei culpabile, hotărârea și titlul executoriu al instanţei de judecată –

sunt destinate calculării creanţei persoanei culpabile şi stingerii treptate a

acesteia prin reţinere din salariu;

• nota contabilă – ea serveşte pentru calcularea şi reţinerea contri-

buţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii, identificarea

sumelor salariilor plătite în plus etc.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării creanţelor personalului

faţă de entitate este destinat contul 226 „Creanţe ale personalului”. Este

un cont de activ în debitul căruia se înregistrează apariţia și majorarea, iar

în credit stingerea lor. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente apariţiei şi stingerii creanţelor

personalului faţă de entitate sunt următoarele:

1. Acordarea avansurilor în numerar din casierie angajaţilor entității:

Dt 226 – Ct 241;

2. Achitarea indemnizaţiei de concediu în luna predecesoare lunii

acordării concediului de odihnă anual:

Dt 226 – Ct 241 sau 242;

29

3. Recuperarea prejudiciului material prin reţinerea din salariul

persoanei culpabile:

Dt 531 – Ct 226;

4. Restituirea soldului avansului neutilizat de către salariatul entității:

Dt 241 – Ct 226;

5. Calcularea creanţelor salariaţilor în mărimea veniturilor obţinute de

entitate din prestarea serviciilor locative şi comunale:

Dt 226 – Ct 612.

3.7. Contabilitatea numerarului în casierie

Numerarul reprezintă disponibilităţi băneşti în casierie, conturi

curente în monedă naţională şi valută străină şi în alte conturi bancare.

Modul de folosire şi păstrare a numerarului în casieria entității este

reglementat de Regulamentul de gestionare a operaţiunilor de casă în

economia naţională a Republicii Moldova.

Numerarul în casierie se acumulează din diferite surse. La parvenirea

numerarului în casierie indiferent de sursă se perfectează dispoziţia de

încasare. Plătitorilor (cu excepţia băncilor) li se înmânează ca confirmare

o chitanţă, care se detaşează de la dispoziţia de încasare.

La ridicarea numerarului din casierie, de obicei, se perfectează dis-

poziţia de plată, unde se indică: cui şi în ce scop, suma şi data eliberării

numerarului. Documentul este semnat de conducătorul unităţii economice,

contabilul-şef, casier şi beneficiarul banilor.

Toate dispoziţiile de plată şi de încasare executate se înscriu în

casierie în registrul de casă. Înscrierile în registru se efectuează în două

exemplare prin indigo. Primul exemplar rămâne în registrul de casă, iar al

doilea se decupează şi serveşte ca dare de seamă a casierului.

Înscrierile în registrul de casă se fac zilnic, calculându-se soldul

banilor în casierie la finele zilei de lucru.

Casierul prezintă darea de seamă cu documentele anexate

contabilului-şef, care le verifică minuțios şi întocmește formulele contabile

corespunzătoare.

Pentru contabilizarea existenţei şi mişcării numerarului în casieria

entității este destinat contul 241 „Casa”. Este un cont de activ în debitul

căruia se înregistrează încasările, iar în credit ieşirile. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi mişcării

numerarului în casieria entității sunt următoarele:

1. Încasarea numerarului în monedă națională din contul curent

deschis la bancă:

Dt 241 – Ct 242;

30

2. Restituirea soldului avansului neutilizat de către gestionarul entității:

Dt 241 – Ct 226;

3. Încasarea directă a numerarului în casierie din realizarea

produselor:

Dt 241 – Ct 611;

4. Încasarea numerarului în casierie în urma achitării creanţelor co-

merciale:

Dt 241 – Ct 221;

5. Încasarea împrumuturilor în numerar de la persoane fizice sau juridice:

Dt 241 – Ct 412 sau 512;

6. Casarea lipsurilor de numerar constatate în casierie în urma inventarierii:

Dt 714 – Ct 241.

3.8. Contabilitatea numerarului din diverse conturi bancare

Toate entitățile indiferent de tipul de proprietate şi forma organi-

zatorico-juridică de activitate sunt obligate să păstreze numerarul la bănci,

deschizând pentru aceasta conturi curente în monedă naţională şi valută

străină, precum și alte conturi bancare.

Pentru deschiderea contului curent în monedă naţională entitatea

trebuie să prezinte băncii:

cererea de deschidere a contului;

fişa cu specimenele semnăturilor şi amprenta ştampilei (în 2 exem-

plare);

copia certificatului de înregistrare

copia extrasului din Registru de stat al persoanelor juridice;

copia actului de identitate al persoanei care prezintă documentele

pentru deschiderea contului;

alte documente la cererea băncii.

Entitățile de sine stătător gestionează numerarul păstrat pe conturile

curente și alte conturi bancare, iar plăţile din aceste conturi se efectuează,

de regulă, în baza ordinului de plată. Fără acordul entității din conturi se

efectuează doar plăţile în baza ordinelor incaso, întocmite de organele

abilitate cu funcţii de control.

La efectuarea tranzacţiilor cu agenţii economici din alte ţări entitățile

pot obţine numerar în valută străină. Pentru păstrarea şi folosirea lor la

bănci se deschid conturi curente în valută străină. Totodată, entitățile pot

deschide și alte conturi bancare, destinate păstrării şi folosirii numerarului

în acreditive, carduri bancare etc.

31

Pentru efectuarea controlului asupra fluxului numerarului pe con-

turile bancare şi reflectarea operaţiunilor respective în sistemul de conturi

entitățile primesc periodic din bancă extrase din cont.

Pentru contabilizarea existenţei şi mişcării numerarului pe conturile

curente în monedă naţională şi în valută străină, precum și alte conturi

bancare sunt destinate conturile 242 „Conturi curente în monedă naţio-

nală”, 243 „Conturi curente în valută străină” şi 244 „Alte conturi

bancare”. Toate conturile sînt de activ, în debitul cărora se reflectă

intrările, iar în credit – ieşirile. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi mişcării nume-

rarului pe conturile curente și alte conturi bancare sunt următoarele:

1. Încasarea numerarului în monedă națională pe contul curent la

achitarea creanțelor comerciale de către cumpărători:

Dt 242 – Ct 221;

2. Restituirea pe contul curent în valută străină a mijloacelor

acreditivelor neutilizate:

Dt 243 – Ct 244;

3. Primirea pe contul curent în monedă naţională a creditelor bancare

acordate pe termen lung sau scurt:

Dt 242 – Ct 411 sau 511;

4. Achitarea din contul curent în monedă națională a datoriilor

comerciale curente față de furnizori și antreprenori:

Dt 521 – Ct 242;

5. Achitarea din contul curent în monedă națională a datoriilor faţă de

buget:

Dt 534 – Ct 242.

3.9. Contabilitatea transferurilor de numerar în expediţie şi

documentelor băneşti

Transferurile de numerar în expediţie se utilizează în cazul

comercializării produselor în localităţi îndepărtate, când depunerea zilnică

a numerarului în casieria entității este imposibilă sau neraţională din punct

de vedere economic.

Pentru contabilizarea existenţei şi fluxul transferurilor de numerar în

expediţie este destinat contul 245 „Transferuri de numerar în expe-

diţie”. Este un cont de activ în debitul căruia se înregistrează transferurile

(transmiterea) numerarului în expediţie, iar în credit – decontarea lor în

legătură cu înregistrarea numerarului pe conturile bancare ale entității.

Soldul este debitor.

32

Principalele formule contabile aferente existenţei şi fluxul trans-

ferurilor de numerar în expediţie sunt următoarele:

1. Depunerea de către gestionari a numerarului în casieriile băncilor

comerciale sau oficiilor poştale cu scopul înregistrării acestora în conturile

curente ale entității:

Dt 245 – Ct 226;

2. Primirea confirmării documentare a transferurilor de numerar

efectuate de cumpărători, companiile de asigurări şi alţi debitori în contul

achitării creanţelor acestora:

Dt 245 – Ct 221, 223, 233, 234;

3. Înregistrarea în conturile curente a numerarului care anterior au fost

reflectate ca transferuri de numerar în expediţie:

Dt 242, 243 – Ct 245.

La documentele băneşti se referă timbrele poştale, timbrele taxei de

stat, biletele de călătorie procurate prealabil, foile de agrement sau

tratament etc. Documentele băneşti se păstrează în casierie împreună cu

numerarul, dar se reflectă în sistemul de conturi aparte în contul 246

„Documente băneşti”. Acesta este un cont de activ în debitul căruia se

înregistrează primirea documentelor băneşti de către casier, iar în credit –

ieşirea acestora. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi mișcării

documentelor bănești sunt următoarele:

1. Înregistrarea documentelor băneşti procurate prin intermediul

titularilor de avans:

Dt 246 – Ct 226;

2. Înregistrarea documentelor băneşti procurate de la terți cu achitarea

ulterioară:

Dt 246 – Ct 521;

3. Înregistrarea plusurilor de documente băneşti constatate cu ocazia

inventarierii:

Dt 246 – Ct 612;

4. Transmiterea documentelor băneşti titularilor de avans:

Dt 226 – Ct 246;

5. Reflectarea lipsurilor de documente băneşti constatate cu ocazia

inventarierii:

Dt 714 – Ct 246;

6. Casarea valorii contabile a documentelor băneşti distruse în urma

unei calamități naturale:

Dt 723 – Ct 246.

33

CAPITOLUL 4. CONTABILITATEA CAPITALULUI PROPRIU

4.1. Contabilitatea capitalului social, suplimentar şi nevărsat

Capitalul social reprezintă valoarea activelor depuse de fondatorii

unei entități pentru asigurarea derulării normale a activității acesteia.

Mărimea şi modul de constituire a capitalului social sunt reglementate de

legislația în vigoare, statut, contractul de constituire etc.

Orice modificare a capitalului social poate fi contabilizată doar după

înregistrarea de stat a modificărilor introduse în actele de constituire ale

entităţii în baza procesului-verbal al adunării generale a acţionarilor

(asociaţilor).

Ca documente justificative la depunerea vărsămintelor de către

fondatorii entităților nou-create servesc: ordinul de plată, extrasul din cont,

actul de primire-predare a imobilizărilor corporale sau necorporale etc.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării capitalului social al

entităţii este destinat contul 311 „Capital social”. Este un cont de pasiv, în

creditul căruia se înregistrează constituirea și majorarea capitalului social,

iar în debit – diminuarea lui. Soldul este creditor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi modificării

capitalului social sunt următoarele:

1. Înregistrarea capitalului social al unei societăți cu răspundere

limitată în mărimea capitalului nevărsat:

Dt 313 – Ct 311;

2. Depunerea imobilizărilor corporale și necorporale, activelor curente

și numerarului primite de la fondatori ca aport la capitalul social:

Dt 112, 122, 123, 211, 217, 241, 242 etc. – Ct 313;

3. Reflectarea majorării capitalului social al entității pe seama

capitalului de rezervă:

Dt 321 – Ct 311.

Capitalul suplimentar este unul din elementele capitalului propriu al

entității. De obicei el se formează pe seama modificării primelor de

aporturi, diferenţelor din anularea sau înstrăinarea părţilor sociale retrase şi

altor elemente de capital social.

Ca documente justificative la retragerea, anularea sau înstrăinarea

părţilor sociale servesc: dispoziția de plată, dispoziția de încasare, ordinul

de plată, extrasul din cont, nota de contabilitate, procesul-verbal al

adunării generale a proprietarilor etc.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării capitalului suplimentar

este destinat contul 312 „Capital suplimentar”. Este un cont de pasiv în

34

creditul căruia se înregistrează constituirea și majorarea, iar în debit –

diminuarea capitalului în cauză. Soldul este creditor.

Principalele formule contabile aferente retragerii, anulării sau

înstrăinării părţilor sociale sunt următoarele:

1. Răscumpărarea părților sociale proprii de la deţinătorii lor:

Dt 315 – Ct 241, 242, 243;

2. Majorarea capitalului suplimentar în mărimea diferenţei dintre

valoarea efectivă de retragere şi valoarea ei nominală:

Dt 315 – Ct 312;

3. Diminuarea capitalului suplimentar în mărimea diferenţei dintre

valoarea efectivă de retragere şi valoarea de înstrăinare a acestora:

Dt 312 – Ct 315.

Capitalul nevărsat reprezintă creanţele fondatorilor entității nou-

create la capitolul acţiunilor subscrise, dar încă neachitate, precum şi a

aporturilor nevărsate în capitalul social.

Ca documente justificative la apariția și diminuarea acestui capital

servesc contractul de constituire, procesul-verbal al adunării generale a

fondatorilor, ordinul de plată, extrasul din cont, actul de primire-predare a

imobilizărilor corporale sau necorporale etc.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării capitalului nevărsat

privind părţile sociale neachitate de proprietari este destinat contul 313

„Capital nevărsat”. Este un cont de activ (rectificativ) în debitul căruia se

înregistrează apariția și majorarea, iar în credit – diminuarea capitalului în

cauză. Soldul este debitor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi modificării

capitalului nevărsat sunt următoarele:

1. Reflectarea constituirii capitalului social al societății pe acțiuni pe

seama acţiunilor subscrise, dar încă neachitate:

Dt 313 – Ct 311;

2. Reflectarea diminuării capitalului nevărsat prin depunerea de către

fondatori ca aport la capitalul social a numerarului, activelor curente și

imobilizărilor:

Dt 241, 242, 211, 213, 123 etc. – Ct 313.

4.2. Contabilitatea rezervelor

Toate entitățile au dreptul, iar în unele cazuri sunt obligate să

constituie rezerve pentru acoperirea unor eventuale pierderi, stimularea

materială a angajaților şi alte scopuri conform legislației în vigoare,

35

statutului sau hotărârii organului autorizat de conducere (de exemplu,

adunarea generală a acționarilor societății).

Există trei grupe de rezerve:

1. Capitalul de rezervă;

2. Rezervele statutare;

3. Alte rezerve.

Prima grupă de rezerve este cea mai importantă, deoarece conform

prevederilor Codului civil toate entitățile cu forma de organizare S.A. și

S.R.L. sunt obligate să constituie acest capital de rezervă pe seama

defalcărilor din profitul net. Mărimea minimă a acestuia trebuie să fie de

10 % de la suma capitalului social.

Ca documente justificative la crearea și utilizarea capitalul de rezervă,

precum și a altor tipuri de rezerve servesc procese-verbale ale adunării

generale a fondatorilor (acţionarilor, asociaţilor) şi notele de contabilitate.

Pentru contabilizarea existenței și modificării capitalului de rezervă,

rezervelor statutare şi altor rezerve sunt destinate conturile din grupa 32

„Rezerve”: 321 „Capital de rezervă”, 322 „Rezerve statutare”, 321 „Alte

rezerve”. Toate conturile sînt de pasiv, în creditul cărora se reflectă consti-

tuirea și majorarea, iar în debit – diminuarea rezervelor. Soldul este creditor.

De regulă, entitățile utilizează rezervele constituite pentru: acoperirea

pierderilor perioadelor precedente, majorarea capitalului social, plata

dividendelor fixe (la acțiunile preferenţiale), stimularea materială a

angajaților entității, acoperirea parțială sau integrală a valorii foilor de

odihnă sau tratament etc.

Principalele formule contabile aferente existenței și modificării capi-

talului de rezervă, rezervelor statutare şi altor rezerve sunt următoarele:

1. Reflectarea constituirii capitalului de rezervă, rezervelor statutare şi

altor rezerve pe seama profitului pronosticat al anului de gestiune:

Dt 334 – Ct 321, 322, 323;

2. Reflectarea constituirii (completării) capitalului de rezervă,

rezervelor statutare şi altor rezerve pe seama profitului nerepartizat al

perioadelor precedente:

Dt 332 – Ct 321, 322, 323;

3. Acoperirea pierderilor din perioadele precedente pe seama

capitalului de rezervă:

Dt 321 – Ct 332;

4. Calcularea dividendelor fixe la acțiunile preferenţiale pe seama

capitalului de rezervă sau rezervelor statutare:

Dt 321 sau 322 – Ct 536;

36

5. Acoperirea valorii foilor de odihnă sau tratament procurate de

entitate pentru angajații săi pe seama rezervelor statutare sau altor rezerve:

Dt 322 sau 323 – Ct 246.

4.3. Contabilitatea rezultatului financiar şi utilizării profitului

La finele perioadei de gestiune, în rezultatul activității sale entitățile

înregistrează un anumit rezultat financiar. Acesta se determină la sfârşitul

anului ca diferenţa dintre toate veniturile şi cheltuielile acumulate pe

parcursul anului și se exprimă:

sau prin profit net (când suma tuturor veniturilor depăşeşte suma

tuturor cheltuielilor);

sau prin pierdere (când suma tuturor cheltuielilor depăşeşte suma

tuturor veniturilor).

Ca documente justificative la determinarea şi decontarea rezultatului

financiar total servesc, de regulă, notele de contabilitate.

Pentru contabilizarea veniturilor acumulate şi cheltuielile suportate de

entitate în perioada de gestiune şi mărimea rezultatului financiar total este

destinat contul 351 „Rezultat financiar total”. Este un cont de pasiv (de

comparare) în creditul căruia se înregistrează decontarea veniturilor

acumulate şi pierderii nete a perioadei de gestiune, iar în debit – decontarea

cheltuielilor suportate şi profitului net al perioadei de gestiune. Contul 351

„Rezultat financiar total” la sfîrşitul perioadei de gestiune nu are sold.

Principalele formule contabile aferente determinării şi decontării

rezultatului financiar total sunt următoarele:

1. Decontarea tuturor veniturilor acumulate de la începutul anului:

Dt 611-623 – Ct 351;

2. Decontarea tuturor cheltuielilor acumulate de la începutul anului:

Dt 351 – Ct 711-731;

3. Deducerea profitului net al perioadei de gestiune:

Dt 351 – Ct 333;

4. Deducerea pierderii perioadei de gestiune:

Dt 333 – Ct 351.

Entitățile pot utiliza profitul anului de gestiune atât pe parcursul

derulării perioadei de gestiune (adică în avans), cît şi nemijlocit la sfârşitul

anului când rezultatul financiar este cunoscut și determinat în suma

definitivă. De regulă, entitatea utilizează profitul pentru calcularea și plata

dividendelor intermediare (de exemplu, pentru prima jumătate a anului)

sau constituirea și completarea diferitor rezerve. Acesta depinde de decizia

37

adoptată la adunarea generală a fondatorilor (acţionarilor, asociaţilor) sau

alt organ autorizat de conducere.

Ca documente justificative la utilizarea profitului anului de gestiune

servesc procese-verbale ale adunării generale a fondatorilor (acţionarilor,

asociaţilor) şi notele de contabilitate.

Pentru contabilizarea utilizării profitului în cursul perioadei de

gestiune este destinat contul 334 „Profit utilizat al perioadei de

gestiune”. Este un cont de activ (rectificativ) în debitul căruia se reflectă

suma profitului utilizat în cursul perioadei de gestiune curente (până la

reformarea bilanţului), iar în credit – decontarea acestei sume în procesul

reformării bilanţului.

Pe parcursul anului soldul contului este debitor şi reprezintă mărimea

profitului utilizat la finele perioadei de gestiune (lunii, semestrului sau

anului). După reformarea bilanţului soldul contului devine egal cu zero.

Principalele formule contabile aferente utilizării profitului în cursul

perioadei de gestiune sunt următoarele:

1. Calcularea dividendelor intermediare pe seama profitului anului de

gestiune:

Dt 334 – Ct 536;

2. Constituirea sau completarea capitalului de rezervă, rezervelor

statutare și altor rezerve pe seama profitului anului de gestiune:

Dt 334 – Ct 321, 322, 323;

3. Decontarea profitului utilizat al anului de gestiune în procesul

reformării bilanţului:

Dt 333 – Ct 334.

38

CAPITOLUL 5. CONTABILITATEA DATORIILOR

5.1. Contabilitatea creditelor bancare şi împrumuturilor

Creditele bancare reprezintă sumele de numerar primite de entități de

la băncile comerciale pentru o perioada determinată cu condiția

rambursării depline și plata unei dobînzi. Împrumuturile sunt sumele de

numerar sau alte tipuri de active circulante primite de entități de la alte

persoane juridice (cu excepţia băncilor comerciale) sau fizice (inclusiv

cetăţeni) pentru o perioada determinată cu condiţia rambursării depline a

acestora şi plata unei dobînzi coordonate.

Creditele bancare și împrumuturile se divizează în doua grupe:

pe termen lung – cu durata mai mare de un an;

pe termen scurt – cu durata până la un an inclusiv.

Relaţiile reciproce dintre entitatea – debitor (solicitantul creditului sau

împrumutului) şi creditor sau locatorul împrumutului sunt reglementate de

contractul de creditare sau împrumut semnat de ambele părţi. În cazul

creditului banca, de regulă, solicită și încheierea unui contract distinct

pentru patrimoniul entității perfectat ca gaj (valoarea căruia trebuie să

depășească suma creditului acordat).

Entitatea – debitor poate primi numerarul de la creditor sau locator în

mod diferit (de exemplu, prin încasarea nemijlocită în contul său curent,

prin ridicarea sumei solicitate de la ghișeul băncii comerciale, prin achi-

tarea directă a documentelor de plată ale furnizorilor şi antreprenorilor

etc.). În cazul cînd, entitatea primește de la locator active nepecuniare (de

exemplu, materiale, obiecte, produse ş. a.) atunci acestea obligatoriu

trebuie să fie însoțite de documente justificative.

Dobînzile calculate aferente creditelor și împrumuturilor primite se

raportează la cheltuielile curente sau pot fi capitalizate. Capitalizarea

dobînzii poate avea loc în cazul cînd aceasta reprezintă costuri de îndato-

rare, adică urmează a fi inclusă în valoarea contabilă a activului cu ciclu

lung de producţie.

Ca documente justificative la apariția și rambursarea creditelor și

împrumuturilor, precum și a dobînzii aferente, servesc contractul de credit,

contractul de gaj, ordinul de plată, extrasul din cont, dispoziţia de încasare,

nota de contabilitate ş. a.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării creditelor bancare și

împrumuturilor sunt destinate conturile 411 „Credite bancare pe termen

lung”, 412 „Împrumuturi pe termen lung”, 511 „Credite bancare pe

termen scurt”, 512 „Împrumuturi pe termen scurt”. Toate conturile

39

sînt de pasiv, în creditul cărora se reflectă apariţia și majorarea creditelor

(împrumuturilor), iar în debit – rambursarea lor. Soldul este creditor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi modificării

creditelor bancare și împrumuturilor sunt următoarele:

1. Primirea creditelor (împrumuturilor) pe termen scurt în numerar (de

exemplu, pentru achitarea salariului):

Dt 241 – Ct 511, 512;

2. Încasarea creditelor (împrumuturilor) pe termen lung sau pe termen

scurt în contul curent în monedă națională:

Dt 242 – Ct 411, 412, 511, 512;

3. Încasarea creditelor (împrumuturilor) pe termen lung sau pe termen

scurt în contul curent în valută străină:

Dt 243 – Ct 411, 412, 511, 512;

4. Stingerea directă a datoriilor comerciale curente față de furnizori

sau antreprenori pe seama creditelor (împrumuturilor) pe termen lung sau

pe termen scurt primite:

Dt 521 – Ct 411, 412, 511, 512;

5. Rambursarea creditelor (împrumuturilor) la scadență cu depunerea

numerarului din casă sau virarea acestuia din conturile curente respective

(în monedă națională sau valută străină):

Dt 511, 512 – Ct 241, 242, 243;

6. Calcularea dobînzii aferentă creditelor sau împrumuturilor:

Dt 714 – Ct 511, 512;

7. Achitarea dobînzii aferentă creditelor sau împrumuturilor cu

depunerea numerarului din casă sau virarea acestuia din conturile curente

respective (în monedă națională sau valută străină):

Dt 511, 512 – Ct 241, 242, 243.

5.2. Contabilitatea datoriilor comerciale

Datoriile comerciale reprezintă datoriile care apar la entitate faţă de

terțele persoane juridice în consecinţa procurării imobilizărilor nemateriale

sau materiale, stocurilor de mărfuri şi materiale, activelor biologice

curente sau imobilizate, precum şi în cazul executării diverselor lucrări şi

servicii contra plată la comandă (de exemplu, construirea clădirilor,

transportarea produselor și mărfurilor, aprovizionarea cu energie electrică

etc.). Datoriile comerciale se evaluează la valoarea nominală a acestora

care urmează a fi achitată, inclusiv impozitele şi taxele prevăzute de

legislaţie (taxa pe valoarea adăugată, accizele, alte impozite şi taxe).

40

Datoriile comerciale, în funcţie de termenul de achitare se subdi-

vizează în curente și pe termen lung. Datoria se consideră curentă atunci

cînd ea urmează a fi stinsă în termen de 12 luni de la data raportării. Toate

celelalte datorii se clasifică ca datorii pe termen lung.

Entitatea poate stinge datoria comercială față de furnizori privind

bunurile şi serviciile procurate prin:

achitarea numerarului;

transmiterea altor active;

prestarea serviciilor;

substituirea unei datorii cu alta;

trecerea în cont a avansurilor acordate;

convertirea datoriei în aport în capital social etc.

Ca documente justificative la apariția și stingerea datoriilor

comerciale servesc: factura fiscală, ordinul de plată, extrasul din cont,

dispoziţia de plată, decontul de avans ş. a.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării datoriilor comerciale cu-

rente ale entităţii sunt destinate conturile din grupa 52 „Datorii comerciale

curente”: 521 „Datorii comerciale curente”, 522 „Datorii curente faţă

de părţile afiliate” și 523 „Avansuri primite curente”. Toate conturile

sînt de pasiv, în creditul cărora se reflectă apariţia sau majorarea datoriilor

comerciale (avansurilor primite) curente, iar în debit – stingerea acestora.

Soldul este creditor.

Contul 522 se foloseşte în cazul cînd aportul entității la capitalul

social al entităţii partener este cuprins în mărime de la 20 % pînă la 50 %.

În caz contrar se foloseşte 521.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi modificării

datoriilor comerciale curente sunt următoarele:

1. Reflectarea procurării diferitor active imobilizate și circulante de la

furnizori:

Dt 111, 112, 122, 121, 123, 211, 213 ș.a. – Ct 521;

2. Acceptarea spre plată a facturilor pentru lucrările efectuate şi

serviciile prestate:

Dt 121, 712, 713, 811 ș.a. – Ct 521;

3. Trecerea în cont la decontările cu bugetul a sumei T.V.A. indicată

în factura fiscală:

Dt 534 – Ct 521;

4. Stingerea directă a datoriilor comerciale curente față de furnizori

sau antreprenori pe seama creditelor (împrumuturilor) pe termen lung sau

pe termen scurt primite:

41

Dt 521 – Ct 411, 412, 511, 512;

5. Stingerea datoriilor comerciale curente față de furnizori sau

antreprenori pe seama mijloacelor proprii:

Dt 521 – Ct 241, 242, 243, 244;

6. Stingerea datoriilor comerciale curente față de furnizori sau

antreprenori prin trecerea în cont a sumelor avansurilor acordate anterior:

Dt 521 – Ct 224.

O modalitate de decontări dintre partenerii comerciali este primirea

avansului într-o sumă mai mică decât valoarea produselor (lucrărilor,

serviciilor) care vor fi vândute (efectuate, prestate) în viitor. Pentru contabi-

lizarea acestor avansuri este destinat contul 523 „Avansuri primite curente”.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi modificării

avansurilor primite curente de la cumpărători şi clienţi în contul viitoarelor

livrări de produse (lucrări, servicii) sunt următoarele:

1. Reflectarea primirii avansurilor de la cumpărători sau clienți:

Dt 241, 242, 243 – Ct 523;

2. Restituirea avansului primit de la cumpărători sau clienți în legătură

cu eşuarea afacerii sau imposibilitatea vânzării produselor, efectuării

lucrărilor şi prestării serviciilor:

Dt 523 – Ct 241, 242, 243;

3. Trecerea în cont a avansurilor curente primite de la cumpărători şi

clienţi după încheierea afacerii:

Dt 523 – Ct 221.

5.3. Contabilitatea datoriilor faţă de personal privind retribuirea

muncii

Salariul constituie orice recompensă sau câştig calculat în numerar plătit

de administraţia entității pentru munca prestată. Munca angajatului este

retribuită în baza diferitor sisteme de salarizare (de exemplu, pe unitate de

timp, în acord etc.). Salariul constă din salariul de bază (tarifar sau de funcție)

și salariul suplimentar (adaosuri, sporuri, premii curente, plăţi de stimulare şi

compensare). La entitățile din sectorul real (la întreprinderi, organizaţii,

instituţii cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate şi forma

de organizare juridică) mărimea salariilor nu este plafonată, dar totodată,

cuantumul lunar total al salariului unui angajat nu poate fi mai mic decît

cuantumul minim stabilit de Guvern. Achitarea salariului se efectuează

periodic, dar, de regulă, nu mai frecvent decât o dată pe lună.

Din salariul calculat lucrătorilor se efectuează diverse reţineri:

contribuţiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii;

42

primele individuale de asigurare obligatorie de asistenţă medicală;

impozitul pe venit;

cotizaţiile sindicale de membru etc.

Salariul îndreptat spre plată poate fi achitat de entitate în numerar din

casierie, prin virarea la contul de card (cu ridicarea numerarului din

bancomate) sau în echivalent natural.

Dacă salariul n-a fost ridicat în termen din vina lucrătorului, el se

raportează la decontările cu deponenţii şi în continuare este plătit de

entitate la prima lui solicitare.

Conform prevederilor S.N.C. salariile calculate se includ:

sau în costul activelor imobilizate create la entitate;

sau în costul activelor circulante;

sau în costurile directe sau indirecte de producție;

sau în cheltuielile perioadei de gestiune.

Ca documente justificative la calcularea și achitarea datoriilor faţă de

personal privind retribuirea muncii servesc: tabelul de pontaj, bonul de lucru în

acord, nota contabilă, ordinul de plată, extrasul din cont, dispoziţia de plată ş. a.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării datoriilor faţă de

personal privind retribuirea muncii este destinat contul de pasiv 531

„Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”. Este un cont de

pasiv, în creditul căruia se înregistrează sumele salariului calculat, iar în

debit – sumele reţinute şi plătite. Soldul contului este creditor.

Principalele formule contabile aferente existenţei şi modificării

datoriilor faţă de personal privind retribuirea muncii sunt următoarele:

1. Calcularea salariului lucrătorilor implicaţi în crearea activelor

imobilizate:

Dt 111, 121, 131 – Ct 531;

2. Calcularea salariului lucrătorilor implicaţi în procurarea activelor

circulante:

Dt 211, 213, 217 – Ct 531;

3. Calcularea salariului personalului de producţie, de conducere şi de

deservire din subdiviziunile de producţie:

Dt 811, 812, 821 – Ct 531;

4. Calcularea salariului lucrătorilor implicaţi în vânzarea produselor,

precum şi personalului de conducere sau de deservire a entității în ansamblu:

Dt 712, 713 – Ct 531;

5. Achitarea salariului cu numerar din casieria entității sau virarea lui

la contul de card:

Dt 531 – Ct 241, 242;

43

6. Raportarea salariului nereclamat la decontările cu deponenţii:

Dt 531 – Ct 531;

7. Reţinerea contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat

obligatorii din salariile îndreptate spre plată:

Dt 531 – Ct 226;

8. Reţinerea primelor individule de asigurare obligatorie de asistenţă

medicală din salariile îndreptate spre plată:

Dt 531 – Ct 533;

9. Reţinerea impozitului pe venit din salariile îndreptate spre plată:

Dt 531 – Ct 534;

10. Reţinerea cotizaţiilor lunare de membru de sindicat din salariile

îndreptate spre plată:

Dt 531 – Ct 544.

5.4. Contabilitatea datoriilor privind asigurările sociale şi medicale

În scopul minimizării urmărilor riscurilor potențiale, entitățile trebuie

să aplice la diferite sisteme de asigurări obligatorii: de asigurare socială și

de asistenţă medicală.

Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de

asigurare obligatorie de asistenţă medicală includ:

contribuţiile și primele angajatorului (entității);

contribuţiile și primele individuale ale angajatului.

Tarifele, bazele de calcul şi termenele achitării contribuţiilor pentru

asigurările sociale se stabilesc anual în Legea privind bugetul

asigurărilor sociale de stat. De exemplu, în anul 2017 pentru angajatori şi

angajați sumele contribuțiilor au fost calculate după următoarele tarife:

23 % – pentru majoritatea entităților;

22 % – pentru entitățile agricole;

6 % – pentru salariați.

Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se calculează în

procente la salariu şi alte recompense pentru categoriile de plătitori

prevăzute în Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de

achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. De

exemplu, în anul 2017 mărimea acestei prime a constituit 9 % (cîte 4,5 %

pentru fiecare categorie de plătitori).

Baza de calcul a contribuţiilor și primelor respective servesc salariile

şi recompensele calculate lunar. Totodată, de la unele plăți (de exemplu,

ajutorul material, indemnizaţiile pentru concediul medical, dividende etc.)

contribuțiile și primele nu se calculează.

44

Sumele contribuţiilor și primelor efectuate de entităţi sunt incluse în

costuri sau cheltuielile curente, iar contribuţiile și primele individuale ale

angajatului sunt reţinute din salariul acestora.

Ca documente justificative la calcularea și stingerea datoriilor privind

asigurările sociale şi medicale servesc: nota contabilă, calculul de forma

liberă, ordinul de plată, extrasul din cont, dispoziţia de plată ş. a.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării datoriilor aferente

contribuţiilor de asigurare socială de stat obligatorii şi primelor de

asigurare obligatorie de asistenţă medicală este destinat contul de pasiv

533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”. Este un cont de

pasiv, în creditul căruia se înregistrează apariţia și majorarea datoriilor

calculate privind asigurările sociale şi medicale, iar în debit – stingerea sau

diminuarea acestora. Soldul contului este creditor.

Dacă calcularea şi achitarea salariilor au loc în luni diferite, atunci

entitățile suplimentar utilizează contul 541 „Datorii preliminate”. Este un

cont de pasiv, în creditul căruia se reflectă calcularea datoriilor din partea

entităţii (pentru anul 2017 în proporţie de 4,5 %), iar în debit – includerea

lor în componenţa datoriilor curente faţă de Compania Naţională de

Asigurări în Medicină.

Principalele formule contabile aferente calculării și stingerii datoriilor

aferente contribuţiilor de asigurare socială de stat obligatorii şi primelor de

asigurare obligatorie de asistenţă medicală sunt următoarele:

1. Calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii

datorate de entitate conform tarifelor în vigoare:

Dt 111, 121, 811, 713 – Ct 533;

2. Calcularea contribuţiilor individuale de asigurări sociale în

momentul calculării retribuirii muncii:

Dt 226 – Ct 533;

3. Reţinerea contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat

obligatorii din salariile îndreptate spre plată:

Dt 531 – Ct 226;

4. Calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

care urmează a fi plătite de entitate pe seama mijloacelor proprii:

Dt 111, 121, 811, 713 – Ct 541;

5. Reflectarea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

ale angajatorului la îndreptarea salariilor spre achitare:

Dt 541 – Ct 533;

6. Reţinerea primelor individuale de asigurare obligatorie de asistenţă

medicală ale angajaţilor din salariile îndreptate spre plată:

45

Dt 531 – Ct 533;

7. Stingerea datoriilor aferente contribuţiilor de asigurare socială de

stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

din conturile curente în monedă naţională:

Dt 533 – Ct 242.

5.5. Contabilitatea datoriilor faţă de buget

În procesul activităţii de antreprenoriat între entitate şi buget apar

diverse şi multiple relaţii, condiţionate de necesitatea calculării și achitării

anumitor impozite şi taxe, precum și reținerii sau perceperii de la alte

persoane și achitării acestor plăți.

Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efec-

tuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit

sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în

raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit.

În Republica Moldova se percep:

impozite şi taxe de stat (de exemplu, impozitul pe venit, taxa pe

valoarea adăugată, accizele etc.);

impozite şi taxe locale (de exemplu, impozitul pe bunurile imobiliare,

taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa de piaţă, taxa pentru parcare etc.).

Impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător se calculează şi se

achită în conformitate cu titlul II al Codului fiscal şi de alte acte

normative adoptate în conformitate cu acesta. Suma acestui impozit se

determină ca produsul dintre venitul impozabil şi cota impozitului stabilită

în art. 15 din Codul fiscal (de exemplu, în anul 2017 această cotă este

egală pentru persoanele juridice cu 12 %).

Agenţii economici care sunt subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi

mijlocii calculează suma impozitului pe venit prin aplicarea asupra venitului

din activitatea operaţională a cotei impozitului stabilită în art. 543 din Codul

fiscal (de exemplu, în anul 2017 această cotă este egală cu 3 %).

Fiecare entitate care plăteşte lucrătorilor salariu, premii, compensaţii

şi alte tipuri de venituri (inclusiv facilităţile acordate) este obligată să

calculeze (ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri) şi să

reţină impozitul pe venit din aceste plăţi conform modului stabilit de

Guvern. De exemplu, cotele impozitului pe venit care urmează a fi reţinut

de la persoanele fizice pentru anul 2017 constituie:

7 % – dacă venitul anual impozabil nu depăşeşte suma de 31140;

18 % – dacă venitul anual impozabil depăşeşte suma de 31140.

46

Impozitul pe venit al persoanelor fizice se determină de la venitul

impozabil, diminuat cu suma scutirilor acordate, suma contribuţiilor

individuale pentru asigurări sociale şi suma primelor individuale pentru

asigurarea obligatorie de asistenţă medicală. De exemplu, angajatul are

dreptul la următoarele tipuri de scutiri: scutire personală în mărime de 10620

lei pe an, scutire suplimentară pentru soţie (soț) în mărime de 10620 lei pe an

și scutire pentru fiecare persoană întreţinută în mărime de 2340 lei pe an.

Pentru determinarea impozitului pe venit pe fiecare angajat se

deschide o fişă personală de evidenţă a veniturilor sub formă de salariu şi

alte plăţi efectuate de angajator în favoarea salariatului în anul de gestiune,

precum şi a impozitului pe venit reţinut din aceste plăţi.

Taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.) reprezintă o parte din valoarea

impozabilă a mărfurilor livrate şi serviciilor prestate pe teritoriul țării, precum

şi a unei părţi din valoarea impozabilă a mărfurilor sau serviciilor importate

care se colectează la buget. Legislația fiscală prevede trei cote ale T.V.A.:

cota - standard 20 % - pentru majoritatea bunurilor și serviciilor;

cota redusă 8 % - pentru produsele de panificaţie, medicamente, ga-

zele naturale şi lichefiate, producția agricolă în formă naturală şi zahărul

din sfeclă de zahăr;

cota zero – pentru bunurile şi serviciile livrate la export.

Plătitori de T.V.A. sunt entităţile la care volumul livrărilor impozabile

pe parcursul a 12 luni consecutive constituie nu mai puţin de 600 mii lei.

Ca documente justificative la calcularea și achitarea impozitelor și

taxelor distincte servesc: declaraţia privind impozitul pe venit, nota

contabilă, calculul impozitului funciar, factura fiscală, ordinul de plată,

extrasul din cont ş. a.

Pentru contabilizarea existenţei şi modificării datoriilor cu bugetul la

capitolul tuturor impozitelor (inclusiv impozitului pe venit), taxelor şi plăţilor

obligatorii este destinat contul de pasiv 534 „Datorii faţă de buget”. Este un

cont de pasiv, în creditul căruia se înregistrează apariţia și majorarea

datoriilor curente, iar în debit – stingerea acestor datorii sau trecerea în cont a

sumelor plătite anterior. Soldul contului, de regulă, este creditor.

Principalele formule contabile aferente calculării și stingerii datoriilor

aferente impozitelor, taxelor şi plăţilor obligatorii față de buget sunt

următoarele:

1. Calcularea datoriilor curente privind impozitul pe venit la finele

anului:

Dt 731 – Ct 534;

47

2. Trecerea în cont a sumelor impozitului pe venit calculate şi reţinute

pe parcursul anului fiscal (în limita sumelor calculate ale datoriilor curente

privind impozitul pe venit):

Dt 534 – Ct 225;

3. Reţinerea impozitului pe venit din sumele salariilor îndreptate spre

plată angajaţilor entității:

Dt 531 – Ct 534;

4. Calcularea T.V.A. aferentă valorii mărfurilor (serviciilor) vîndute

(transmise) altor întreprinderi şi persoane:

Dt 221, 223, 234 – Ct 534;

5. Calcularea T.V.A. aferentă valorii mărfurilor (serviciilor) vîndute

(transmise) angajaţilor întreprinderii, inclusiv sub formă de ajutor material:

Dt 226 sau 532 – Ct 534;

6. Trecerea în cont a T.V.A. aferentă valorii mărfurilor (serviciilor)

procurate de la alte întreprinderi şi persoane rezidente ale Republicii

Moldova:

Dt 534 – Ct 521;

7. Stingerea datoriilor față de buget la capitolul tuturor impozitelor

(inclusiv datoriilor definitive privind impozitului pe venit pe anul de

gestiune), taxelor şi plăţilor obligatorii:

Dt 534 – Ct 242.

48

CAPITOLUL 6. CONTABILITATEA VENITURILOR ȘI

CHELTUIELILOR

6.1. Contabilitatea veniturilor din activitatea operaţională

Veniturile din activitatea operaţională, ca şi orice alt venit,

reprezintă creştere de beneficii economice înregistrate în cursul perioadei

de gestiune în procesul activităţii ordinare a entităţii sub formă de majorare

a valorii activelor sau de diminuare a datoriilor care generează creşterea

capitalului propriu.

În componenţa veniturilor nu se includ:

T.V.A., accizele, alte impozite şi taxe recuperabile încasate de la

cumpărători și care urmează a fi vărsate de entitate la buget;

sumele colectate în numele unor terţe părţi.

Veniturile din activitatea operaţională se evaluează la valoarea justă a

contraprestaţiei (mijlocului de plată) primite sau de primit diminuată cu

valoarea oricăror reduceri de preţ, bonusuri şi altor reduceri comerciale

acordate de către vînzător.

Veniturile din activitatea operaţională se recunosc, de regulă, separat

pentru fiecare tranzacţie în baza contabilităţii de angajamente în perioada când

a fost obţinute, indiferent de momentul primirii numerarului de la cumpărător.

Dar există și excepții, de exemplu, dacă preţul de vînzare a bunurilor include o

sumă identificabilă pentru servicii ulterioare, această sumă este iniţial

înregistrată ca venituri anticipate şi recunoscută ca venituri curente pe măsura

prestării serviciilor de deservire a bunurilor comercializate.

Veniturile şi cheltuielile care se referă la unele şi aceleași fapte

economice se recunosc în aceiaşi perioadă de gestiune (de exemplu,

valoarea bunurilor vîndute şi costul acestora se contabilizează şi se reflectă

în situaţia de profit şi pierdere într-o singură perioadă de gestiune).

În componența acestor venituri se includ:

— veniturile din vînzări (de exemplu, din vînzarea produselor și

mărfurilor, din prestarea serviciilor și executarea lucrărilor, din contracte

de leasing operaţional şi financiar etc.);

— alte venituri din activitatea operaţională (de exemplu, din ieşirea altor

active circulante, din sancţiuni, din recuperarea prejudiciului material, din

plusurile de active imobilizate şi circulante constatate la inventariere etc.).

Ca documente justificative la recunoașterea şi decontarea veniturilor

din activitatea operaţională servesc: factura fiscală, contractul de leasing,

dispoziţia de încasare, procesul-verbal al comisiei de inventariere, nota

contabilă ş. a.

49

Pentru contabilizarea veniturilor din activitatea operaţională a entităţii

sunt destinate conturile 611 „Venituri din vînzări” și 612 „Alte venituri din

activitatea operaţională”. Aceste conturi sînt de pasiv, în creditul lor se

reflectă cu total cumulativ de la începutul anului veniturile constatate, iar în

debit – decontarea lor la finele anului la rezultatul financiar total. Pe parcursul

anului soldul este creditor. La finele anului soldul devine egal cu zero.

Principalele formule contabile aferente obţinerii veniturilor din

activitatea operaţională şi decontarea lor sunt următoarele:

1. Calcularea veniturilor din vânzarea produselor, mărfurilor, precum

şi din prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor în mărimea valorii

contractuale a livrărilor efectuate cu achitarea ulterioară prin virament:

Dt 221, 223 – Ct 611;

2. Reflectarea veniturilor din vânzarea produselor, mărfurilor şi

serviciilor la depunerea numerarului în casieria entității de persoane fizice:

Dt 241 – Ct 611;

3. Decontarea veniturilor acumulate din vânzări la finele anului la

rezultatul financiar total:

Dt 611 – Ct 351;

4. Calcularea veniturilor din vânzarea materialelor și obiectelor de

mică valoare şi scurtă durată în mărimea valorii contractuale a livrărilor

efectuate cu achitarea ulterioară prin virament:

Dt 221, 223 – Ct 612;

5. Calcularea creanţei personalului entității în scopul recuperării

prejudiciului material cauzat în cazul cînd creanţa urmează a fi stinsă în

perioada de gestiune curentă:

Dt 226 – Ct 612;

6. Înregistrarea plusurilor de active imobilizate şi circulante constatate

cu ocazia inventarierii:

Dt 111, 123, 211, 212, 213, 216, 217 etc. – Ct 612;

7. Decontarea altor venituri din activitatea operaţională acumulate la

finele anului la rezultatul financiar total:

Dt 612 – Ct 351.

6.2. Contabilitatea veniturilor din alte activităţi

Veniturile din alte activităţi, ca şi orice alt venit, reprezintă creştere de

beneficii economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune în procesul

activităţii ordinare a entităţii sub formă de majorare a valorii activelor sau de

diminuare a datoriilor care generează creşterea capitalului propriu.

Veniturile din alte activități se evaluează la valoarea justă a mijlocului

50

de plată primit sau de primit (diminuată cu valoarea oricăror reduceri de

preţ acordate de către vînzător) și se recunosc, de regulă, separat pentru

fiecare tranzacţie în baza contabilităţii de angajamente.

În componența veniturilor din alte activităţi se includ:

— veniturile din operaţiuni cu active imobilizate (de exemplu, din

ieşirea imobilizărilor necorporale și corporale, din ieşirea investiţiilor

financiare pe termen lung, din reluarea pierderilor din deprecierea activelor

imobilizate etc.);

— veniturile financiare (de exemplu, din diferenţe de curs valutar, din

diferenţe de sumă, din redevenţe, din active imobilizate şi circulante intrate

cu titlu gratuit etc.);

— veniturile excepţionale (de exemplu, din despăgubiri primite de la

companiile de asigurări la survenirea cazurilor de risc (inundaţie, grindină,

accident, incendiu ş. a.), din compensaţii sub formă de numerar, stocuri şi

alte active primite de la persoane terțe pentru recuperarea pierderilor din

evenimente excepţionale etc.).

Ca documente justificative la recunoașterea şi decontarea veniturilor din

alte activități servesc: factura fiscală, contractul de donaţie, procesul-verbal

de primire-predare a imobilizărilor, ordinul de plată, extrasul de cont, actul

de constatare a pagubei şi calculul companiei de asigurări, actul comisiei de

lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale, procesul-verbal al serviciului

antiincendiar de stat, procesul-verbal al poliţiei, nota contabilă ş. a.

Pentru contabilizarea veniturilor din alte activități a entităţii sunt

destinate conturile 621 „Venituri din operaţiuni cu active imobilizate”,

622 „Venituri financiare” și 623 „Venituri excepţionale”. Aceste con-

turi sînt de pasiv, în creditul lor se reflectă cu total cumulativ de la înce-

putul anului veniturile constatate, iar în debit – decontarea lor la finele

anului la rezultatul financiar total. Pe parcursul anului soldul este creditor.

La finele anului soldul devine egal cu zero.

Principalele formule contabile aferente obţinerii veniturilor din alte

activități şi decontarea lor sunt următoarele:

1. Calcularea veniturilor din vânzarea imobilizărilor în mărimea valorii

contractuale a livrărilor efectuate cu achitarea ulterioară prin virament:

Dt 234 – Ct 621;

2. Reflectarea diferenţei pozitive dintre valoarea realizabilă netă a

materialelor obţinute din lichidarea mijloacelor fixe şi valoarea lor reziduală:

Dt 211 – Ct 621;

3. Decontarea veniturilor acumulate din operaţiuni cu active imo-

bilizate la finele anului la rezultatul financiar total:

51

Dt 621 – Ct 351;

4. Calcularea redevenţelor din transmiterea dreptului de utilizare a

invenţiei efectuate agenţilor economici autohtoni:

Dt 231 – Ct 622;

5. Primirea cu titlul gratuit a oricărui tip de active imobilizate şi

circulante de la terţi:

Dt 112, 123, 211, 213, 217 etc. – Ct 622;

6. Decontarea veniturilor financiare acumulate la finele anului la

rezultatul financiar total:

Dt 622 – Ct 351;

7. Calcularea despăgubirii datorate entității de compania de asigurări la

survenirea cazurilor de risc (inundaţie, grindină, accident, incendiu ş. a.):

Dt 233 – Ct 623;

8. Înregistrarea bunurilor materiale obţinute din lichidarea patrimo-

niului deteriorat în consecinţa evenimentelor excepţionale:

Dt 211, 213 etc. – Ct 623;

9. Decontarea venituri excepţionale acumulate la finele anului la

rezultatul financiar total:

Dt 623 – Ct 351.

6.3. Contabilitatea cheltuielilor ale activităţii operaţionale

Cheltuieli ale activităţii operaţionale reprezintă diminuări ale bene-

ficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri,

reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor determinate de

procesul desfăşurării activităţii operaţionale a entităţii care contribuie la

diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele decît cele

rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.

Cheltuielile activităţii operaţionale sînt generate de fabricarea şi co-

mercializarea produselor, prestarea serviciilor, executarea lucrărilor, achi-

ziţionarea şi comercializarea mărfurilor, executarea contractelor de cons-

trucţie, transmiterea în folosinţă temporară a activelor proprii în baza

contractelor de leasing etc.

Cheltuielile activităţii operaţionale se evaluează la:

1) valoarea contabilă a activelor ieşite;

2) costul efectiv al serviciilor prestate/lucrărilor executate;

3) suma retribuţiilor calculate efectiv personalului, suma contribuţiilor

de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie

de asistenţă medicală aferente;

4) suma amortizării calculate şi deprecierii activelor imobilizate;

52

5) suma provizioanelor constituite;

6) costul serviciilor primite etc.

Cheltuielile activităţii operaţionale se recunosc în baza principiilor

contabilităţii de angajamente și prudenții cu respectarea concomitentă a

următoarelor două criterii: a) există o certitudine întemeiată privind dimi-

nuarea beneficiilor economice ale entităţii; și b) mărimea acestor cheltuieli

poate fi evaluată în mod credibil.

Agenţii economici, de regulă, recunosc cheltuielile concomitent cu veni-

turile care provin din aceleaşi operaţiuni economice (de exemplu, costul bu-

nurilor vîndute se recunoaşte ca cheltuieli concomitent cu veniturile obţinute

din comercializarea acestora), dar există și excepții (cînd cheltuielile suportate

se recunosc şi în cazul în care acestea nu sînt corelate cu veniturile curente).

În componența acestor cheltuieli se includ:

— costul vînzărilor (valoarea contabilă (costul efectiv) care au fost

incluse în componenţa cheltuielilor în legătură cu vânzarea produselor,

mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor);

— cheltuielile de distribuire (cheltuielile nerecuperabile suportate de

entități în legătură cu promovarea şi comercializarea produselor, mărfu-

rilor şi serviciilor);

— cheltuielile administrative (cheltuielile aferente organizării, de-

servirii şi gestionării entităţii în ansamblu);

— alte cheltuieli din activitatea operaţională (cheltuielile suportate de

entități în procesul activităţii operaţionale care, însă, nu fac parte din com-

ponenţa cheltuielilor administrative, cheltuielilor de distribuire şi costului

vînzărilor).

Ca documente justificative la recunoașterea şi decontarea cheltuielilor

activităţii operaţionale servesc: factura fiscală, foaia de parcurs a camio-

nului, actul de executare a lucrărilor, borderoul de calculare a amortizării

imobilizărilor necorporale şi borderou de calculare a amortizării mijloa-

celor fixe, procesul-verbal de casare a materialelor, tabelul de pontaj,

decontul de avans, dispoziţia de plată, procesul-verbal al comisiei de

inventariere, nota contabilă ş. a.

Pentru contabilizarea cheltuielilor ale activităţii operaţionale a entităţii

sunt destinate conturile 711 „Costul vînzărilor”, 712 „Cheltuieli de dis-

tribuire”, 713 „Cheltuieli administrative”, și 714 „Alte cheltuieli din acti-

vitatea operaţională”. Aceste conturi sînt de activ, în debitul lor se reflectă cu

total cumulativ de la începutul anului sumele cheltuielilor recunoscute, iar în

credit – decontarea lor la finele anului la rezultatul financiar total. Pe parcursul

anului soldul este debitor. La finele anului soldul devine egal cu zero.

53

Principalele formule contabile care țin de recunoaşterea cheltuielilor

activităţii operaţionale a entităţii şi decontarea lor după destinaţie sunt

următoarele:

1. Decontarea valorii contabile a produselor finite și mărfurilor vândute:

Dt 711 – Ct 216, 217;

2. Reflectarea costului lucrărilor executate sau serviciilor prestate

contra plată la comanda terţilor:

Dt 711 – Ct 811 și 812;

3. Calcularea salariului angajaţilor implicaţi în sfera comercială

(vânzători, marketologi ş. a.):

Dt 712 – Ct 351;

4. Decontarea valorii contabile a produselor finite transmite gratis în

calitate de mostre cumpărătorilor:

Dt 712 – Ct 216;

5. Calcularea amortizării mijloacelor fixe care deservesc procesul de

desfacere:

Dt 712 – Ct 124;

6. Calcularea salariilor personalului administrativ:

Dt 713 – Ct 531;

7. Decontarea valorii contabile a activelor curente utilizate în scopuri

de filantropie:

Dt 713 – Ct 211, 213 etc.;

8. Calcularea amortizării mijloacelor fixe cu destinație administrativă:

Dt 713 – Ct 124;

9. Calcularea impozitului funciar, impozitului pe bunurile imobiliare

și taxelor locale:

Dt 713 – Ct 534;

10. Decontarea valorii contabile ale altor active circulante vîndute:

Dt 714 – Ct 211, 213, 246 etc.;

11. Calcularea dobânzilor aferente creditelor bancare şi împrumutu-

rilor obţinute:

Dt 714 – Ct 511, 512;

12. Calcularea sancţiunilor în legătură cu încălcarea legislaţiei fiscale

şi clauzelor contractuale:

Dt 714 – Ct 534, 544;

13. Decontarea cheltuielilor activităţii operaţionale acumulate la finele

anului la rezultatul financiar total:

Dt 351 – Ct 711, 712, 713, 714.

54

6.4. Contabilitatea cheltuielilor ale altor activităţi

Cheltuielile ale altor activităţii reprezintă diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri, reduceri

ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor condiţionate de desfăşu-

rarea altor activităţi (de exemplu, de ieşirea şi deprecierea activelor imobi-

lizate, de tranzacţiile financiare, de evenimentele excepţionale) care contri-

buie la diminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele decît

cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.

Cheltuielile altor activităţi, ca şi orice alt tip de cheltuieli, se recunosc în

baza principiilor contabilităţii de angajamente (care prevede ca acestea se

recunosc în perioada în care au fost suportate, indiferent de momentul plăţii

numerarului sau compensării sub altă formă) și prudenții (prevede că ele se

recunosc astfel încît mărimea acestora să nu fie subevaluată). Evaluarea chel-

tuielilor altor activităţi se efectuează prin analogie cu cheltuielile activităţii

operaţionale. Aceasta înseamnă determinarea sumelor care urmează a fi ref-

lectate în sistemul de conturi contabile şi situațiile financiare. Cheltuielile altor

activităţi, de regulă se evaluează prin valoarea contabilă a imobilizărilor necor-

porale și corporale ieşite, sumele efectiv calculate ale datoriilor, amortizării etc.

În componența cheltuielilor din alte activităţi se includ:

— cheltuielile cu activele imobilizate (de exemplu, valoarea contabilă

a activelor imobilizate, investiţiilor imobiliare ieşite (vîndute, transmise în

schimbul altor active), partea neamortizată a valorii amortizabile a

imobilizărilor necorporale şi corporale, investiţiilor imobiliare casate

înainte de expirarea duratei de viaţă utilă etc.);

— cheltuielile financiare (de exemplu, diferenţele nefavorabile de curs

valutar şi de sumă, cheltuielile din redevenţe, din active imobilizate şi

circulante transmise cu titlu gratuit etc.);

— cheltuielile excepţionale (de exemplu, valorarea contabilă a

activelor imobilizate şi circulante ieşite (distruse, casate, expropriate etc.)

ca rezultat al accidentelor, incendiilor, calamităţilor naturale şi altor

evenimente excepţionale, pierderile survenite din stoparea activităţilor de

bază ale entităţii în urma evenimentelor excepţionale etc.).

Ca documente justificative la recunoașterea şi decontarea cheltuielilor ale

altor activități servesc: factura fiscală, contractul de donaţie, procesul-verbal

de primire-predare a imobilizărilor, ordinul de lucru în acord, procesul-verbal

de casare a materialelor, ordinul de plată, dispoziţia de plată, procesul-verbal

de casare a mijloacelor fixe, actul de constatare a pagubelor, procesul-verbal al

serviciului antiincendiar de stat, procesul-verbal al poliţiei, nota contabilă ş. a.

55

Pentru contabilizarea cheltuielilor ale altor activități a entităţii sunt

destinate conturile 721 „Cheltuieli cu active imobilizate”, 722 „Chel-

tuieli financiare” și 723 „Cheltuieli excepţionale”. Aceste conturi sînt de

activ, în debitul lor se reflectă cu total cumulativ de la începutul anului

cheltuielile recunoscute, iar în credit – decontarea lor la finele anului la

rezultatul financiar total. Pe parcursul anului soldul este debitor. La finele

anului soldul devine egal cu zero.

Principalele formule contabile care țin de recunoaşterea cheltuielilor

altor activităţii a entităţii şi decontarea lor după destinaţie sunt următoarele:

1. Decontarea valorii contabile a imobilizărilor necorporale în legătură

cu ieşirea acestora:

Dt 721 – Ct 112;

2. Decontarea valorii contabile a mijloacelor fixe în legătură cu ieşirea

acestora:

Dt 721 – Ct 123;

3. Reflectarea cheltuielilor legate de lichidarea mijloacelor fixe:

Dt 721 – Ct 211, 531, 812 etc.;

4. Decontarea valorii contabile a mijloacelor fixe transmise cu titlu

gratuit altor întreprinderi:

Dt 722 – Ct 123;

5. Decontarea valorii contabile a activelor circulante transmise cu titlu

gratuit terțelor:

Dt 722 – Ct 211, 213, 216 etc.;

6. Reflectarea cheltuielilor privind diferenţele negative de curs valutar

aferente decontărilor cu furnizorii:

Dt 722 – Ct 521;

7. Decontarea valorii contabile a activelor circulante nimicite în

consecinţa calamităţilor naturale:

Dt 723 – Ct 211, 216 etc.;

8. Reflectarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor cala-

mităţilor naturale:

Dt 723 – Ct 211, 531, 533, 812 etc.;

9. Reflectarea pierderilor din stoparea temporară a activităţii entității

condiţionată de evenimente excepţionale:

Dt 723 – Ct 531;

10. Decontarea cheltuielilor altor activități a entităţii acumulate la

finele anului la rezultatul financiar total:

Dt 351 – Ct 721, 722, 723.

56

BIBLIOGRAFIE

1. Planul general de conturi contabile, aprobat prin Ordinul Ministerului

Finanţelor. Nr. 119 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2013, nr. 177-181.

2. Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul

Ministerului Finanţelor. Nr. 118 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2013, nr. 177-181.

3. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Monitorul Oficial

al Republicii Moldova. 2007, nr. 90-93.

4. Balan I., Romanciuc A. Dicţionar explicativ de contabilitate. Chişinău:

UASM, 2007. 115 p.

5. Frecăuţeanu A., Balan I., Malai A. Contabilitate financiară. Manual pentru

studiile universitare, IMI, Chişinău: Centrul editorial al UASM, 2007, 472 p.

6. Nederiţa A. Corespondenţa conturilor contabile conform prevederilor

S.N.C şi Codului fiscal. Chişinău: Contabilitate şi audit, 2007. 640 p.

57

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR ......................................................................................................................... 3

CAPITOLUL 1. Aspecte generale privind organizarea și ținerea

contabilității financiare în entitățile din Republica Moldova .................................................................... 4

1.1 Esenţa, obiectul şi metoda contabilităţii ............................................................................................. 4

1.2. Reglementarea legislativă şi normativă a contabilității ...................................................................... 4

1.3. Tipuri de evidenţă şi sisteme de ţinere a contabilităţii ....................................................................... 6

1.4. Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori ........................................................... 7

1.5. Inventarierea şi modul de reflectare a rezultatelor depistate în contabilitate ..................................... 8

1.6. Conţinutul şi modul de întocmire a situaţiilor financiare ale entităţii ................................................ 9

CAPITOLUL 2. Contabilitatea activelor imobilizate ............................................................................. 11

2.1. Contabilitatea imobilizărilor necorporale şi amortizării acestora ..................................................... 11

2.2. Contabilitatea imobilizărilor necorporale şi corporale în curs de execuţie ...................................... 12

2.3. Contabilitatea intrării mijloacelor fixe ............................................................................................. 14

2.4. Contabilitatea ieşirii mijloacelor fixe ............................................................................................... 15

2.5. Contabilitatea amortizării mijloacelor fixe ....................................................................................... 16

2.6. Contabilitatea terenurilor, resurselor minerale şi amortizării acestora ............................................. 18

2.7. Contabilitatea investiţiilor financiare pe termen lung şi curente ....................................................... 20

CAPITOLUL 3. Contabilitatea activelor circulante ............................................................................... 22

3.1. Contabilitatea materialelor ............................................................................................................... 22

3.2. Contabilitatea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată şi a uzurii acestora ................................ 23

3.3. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie, produselor şi mărfurilor ............................................ 24

3.4. Contabilitatea creanţelor comerciale ................................................................................................ 26

3.5. Contabilitatea creanţelor ale bugetului ............................................................................................. 27

3.6. Contabilitatea creanţelor ale personalului ......................................................................................... 28

3.7. Contabilitatea numerarului în casierie .............................................................................................. 29

3.8. Contabilitatea numerarului din diverse conturi bancare ................................................................... 30

3.9. Contabilitatea transferurilor de numerar în expediţie şi documentelor băneşti ................................. 31

CAPITOLUL 4. Contabilitatea capitalului propriu ................................................................................ 33

4.1. Contabilitatea capitalului social, suplimentar şi nevărsat ................................................................. 33

4.2. Contabilitatea rezervelor .................................................................................................................. 34

4.3. Contabilitatea rezultatului financiar şi utilizării profitului ............................................................... 36

CAPITOLUL 5. Contabilitatea datoriilor ................................................................................................. 38

5.1. Contabilitatea creditelor bancare şi împrumuturilor ......................................................................... 38

5.2. Contabilitatea datoriilor comerciale ................................................................................................. 39

5.3. Contabilitatea datoriilor faţă de personal privind retribuirea muncii ............................................... 41

5.4. Contabilitatea datoriilor privind asigurările sociale şi medicale ...................................................... 43

5.5. Contabilitatea datoriilor faţă de buget .............................................................................................. 45

CAPITOLUL 6. Contabilitatea veniturilor și cheltuielilor ...................................................................... 48

6.1. Contabilitatea veniturilor din activitatea operaţională ...................................................................... 48

6.2. Contabilitatea veniturilor din alte activităţi ...................................................................................... 49

6.3. Contabilitatea cheltuielilor ale activităţii operaţionale ..................................................................... 51

6.4. Contabilitatea cheltuielilor ale altor activităţi .................................................................................. 54

BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................................... 56